La banca nu e porno...

Când iţi vine să te duci la banca, păi te duci. Mă refer la sistemul bancar romanesc.
O prietena mi-a cerut sa o însoţesc la sediul central al unei bănci, pentru a depune ceva acte, in scopul obţinerii unui credit.

M-am decis să nu comentez pe tema condiţiilor şi dobânzilor de creditare… este un subiect deja fumat. Toţi ştim că dacă ai ajuns pe mâna băncii, trebuie să semnezi cu sânge contractul pentru că aceşti “cămătari” sunt dintre cei mai răi... Iar în majoritatea situaţiilor un credit durează mai mult decât o căsnicie.

Are loc ritualul trezirii: ochii mici, rupt in gura de somn, functii motorii la capacitate minimă, vorbirea usor incoerenta si auzul selectiv. Nu apuc sa bag nimic pe sub nas pentru ca deja eram intr-o uşoară întârziere aşa că bing-bang până la garaj.

Condiţiile meteo le ştiţi cu toţii: ploaie cu intermitenţe (…adică atunci când eşti mai expus, poc cu găleata în ochi). Cu târşeală şi mâhnire în suflet scot motocicleta din garaj, care încă strălucea, şi dau să o pornesc, moment în care trage o mare păcănea în semn de protest, cum de am tupeu sa o scot pe vremea asta… (păcăneaua este explozia gazelor acumulate pe evacuare, în tobe). În următoarele clipe petrecute am stat cu ochii pe la balcoane să pot sesiza eventualele oale cu ciorbă ce s-ar fi îndreptat vertiginos spre persoana mea. Însă îmi aduc aminte ca nu este blocul meu iar vecinii sunt mai timizi. Încă nu avem glume de genul ăsta între noi.

Hop, sare şi pasagera, securizată pe şa şi cu ligheanu’ pe cap. Urmează un drum semi-liniştit până pe la gară. Aici are sediul banca ce urmează să faciliteze împrumutul.

Ca motociclist, şi nu numai, înveţi lucruri noi în fiecare zi. Astazi, în timp ce mă strecuram cu atenţie sporită printre oglinzile a două jeep-uri, la cel din dreapta mea se deschide geamul iar eu curios ma opresc sa vad ce il stresează. După lăsarea geamului fumuriu observ un nene cu o doamnă în dreapta, pe la 40 de ani amândoi, rusi sau basarabeni cred.
" - Daca te sileşti mai tare poate reuşesti..."
Eu pun o fata de Axinte şi mă uit ca tranznit:
" - Ce să fac?!
" - Să te sileşti..."
Am plecat oarecum nedumerit... Ce mama dracului înseamnă sa ma silesc?! Poate mă lămuriţi voi... Mai târziu, cand m-am prins ca ala nu ştia ce spune m-a cuprins un râs isteric.

La destinaţie pasagera observă că geaca şi cizmele de un negru lucios, aveau acum o uşoară tentă de gri, pe stil dalmaţian, fază la care eu ridic din umeri, semn că nu pricep…

Intrăm timizi în sediu, care nu pare a fi exclusiv al băncii aşa că suntem întâmpinaţi de un portar. Foarte zelos dar binevoitor, pentru ca ne-a găzduit căştile până la întoarcere şi a stat geana pe motor.

Intrăm în sediu, în care se poate observa că nu era un loc special creat pentru a primi un aflux mare de persoane, precum o filială de bancă. Din contră, părea a fi mai mult un spaţiu cu birouri destinate angajaţilor care nu prea au contact direct cu clientul. Amica este preluată de o persoană care îi ţinea locul angajatei cu care era fixată iniţial întâlnirea, însa era în întârziere, probabil traficul împuţit. Eu mă fac comod pe o canapea găsită la intrare, poziţie din care puteam observa cu uşurinţă toate birourile iar ca bonus, canapeaua era situata chiar lângă masa cu filtrul de cafea, unde aveau loc toate discuţiile interesante.

Primul lucru care iţi sare în ochi este ţinuta angajaţilor, un mix între business şi casual. (cămaşă, cămaşă+ cravată, pantalon dungă pentru bărbaţi şi taior+ sacou, pantaloni mai rar pentru doamne, toate pe o cromatica cat mai neutra) Nu ştiu dacă sunt mustraţi de vreun regulament intern pentru a fi „prezentabili”, insa mai mult ca sigur că da. Al doilea lucru uşor de observat este stresul… Da, stresul poate fi observat! În fiecare gest, privire, expresie facială, mod de a interacţiona cu o altă persoana etc., el poate fi observat. Iar într-o bancă se pare ca stresul este la el acasă. Mă simţeam ca într-o rezervaţie cu binoclul la ochi. Nu cunosc în detaliu nivelul de responsabilitate pe care îl are în cârcă fiecare angajat dar cu siguranţă stresul creşte odată cu gradul funcţiei.

Ca în orice "SRL corporativ", indiferent de domeniul de activitate, în fiecare departament există câte o persoană deţinătoare de neuron mai atletic şi mai priceput, dar ca şi regulă, nu este niciodată şeful. În cazul lor era vorba de o domnişoară pe la 30 de ani, prezentabilă şi cu ceva comunications skils (moment în care mi-a sărit în minte o alta persoana, se ştie ea ;) ). Întrebările veneau din toate părţile iar răspunsurile plecau în ordinea dorită de ea… Probabil că cei pe care îi simpatiza mai mult aveau prioritate.

Printre zecile de rapoarte şi telefoanele de genul „Ne pare rău, în urma unei analize, creditul dvs. nu a fost aprobat”, bărbaţii se întindeau la câteva glume crispate şi triste în stilul office, lipsite de content porno sau ofensator, subiectul preferat fiind bineînţeles bunăstarea şi banii, însă ar fi putut reprezenta tema unor manele de succes. Stresul zilei se pare că îl reprezenta compatibilitatea dintre diversele versiuni de office, instalate pe computerele băncii, office care reuşea să provoace scrâşnete de dinţi angajaţilor şi porniri ocazionale precum "futu-ti...", urmate de priviri rapide în stanga şi în dreapta.

Acest mediu steril şi relativ ostil numit bancă, nu cred că poate oferii cuiva satisfacţii prea mari, în afară de cele ce iau naştere la avans sau lichidare. Ba mai mult: în maxim 10-15 ani de munca în domeniu… cred că trebuie sa te gândeşti serios la a investi intr-o pensionare cât mai timpurie şi lipsită de stres. Aşa că atenţie! Nepoţii nu sunt compatibili cu planul… :))

Cu ocazia asta am mai renunţat la un vis, aşa că tai de pe lista poziţia de bancher. Au mai ramas cele de suflet. După cum urmează, în ordinea importanţei lor:

- Gunoier /Şofer pe maşină de gunoi (la Rosal Group daca se poate...)
- Astronaut
- Medic
- Gresor de cabluri la trolee si tramvaie
- Pilot de elicopter