marți, 8 aprilie 2008

Şi, am fost rău?

Liniştiţi-vă, nu este vorba de vreo glumă proastă, sarcastică, ironie exagerată, sinistră pe care aş face-o unei anumite persoane în preajma zilei de 1 aprilie sau în oricare alt moment.

Acum câteva zile, a mea soră, a executat o vizită fulger în Viena cu scopul de a-şi clăti ochii într-un oraş vestit pentru: filarmonica sa, valsul vienez, opera vieneză, reţetele culinare de excepţie, bogăţia culturală etc.. Vizita se termină iar inevitabilul moment al sosirii în ţară intervine spre a strica armonia, acompaniat de o deprimare care poate ţine până la câteva zile, în funcţie de cât ai fost plecat în afara ţării.

Atunci când părăseşti grota, spre a vizita culmi nemaivăzute, la întoarcere se cade sau se obişnuieşte, cel puţin în familia mea, să cumperi diverse drăcii simbolice de prin regiunea vizitată, mai ales pentru cei care nu au apucat să pună piciorul pe acolo.

Se pare că anul acesta am fost cuminte… Bine, tehnic abia a început. Am primit 2 chestii iar una dintre ele este o pereche de papuci făcuţi ca la mama lor, good stuff nene! Deja îmi este milă de ei, ştiind cam ce soartă crudă au toate încălţările mele. (prind aromă de sconcs sau tuning extrem prin găurire)

În cazul celui de al doilea cadou nu ştiu dacă a existat o influenţă negativă din partea unei anume persoane sau a fost o alegere personală dar, mă trezesc stând în hol, la schimb de impresii, moment în care îmi pune sub nas şi celălalt pachet. Deschid timid punga şi mare îmi este uimirea când descopăr un set de cătuşe, dar nu orice set ci unele îmblănite tătică! :)

Setul este acompaniat de o pereche de bikini tanga măsura L, negri… din câte am înţeles sunt pentru EL dar tind să cred că sunt cam pentru EA… O altă componentă, foarte utilă, se dovedeşte a fi o pană, sintetică cred, cu care te poţi scărpina în zonele mai greu accesibile.

Aşadar, în speranţa de a pune acest set la treabă, pe data de 20 aprilie, an curent, se anunţă casting pentru ocuparea poziţiei de delicventă.

Cerinţe:
- să fie femeie (sunt conştient că pot fi dat în judecată pentru descriminare de către barbaţi dar mai bine imi risc fundul în tribunal… decât in particular)
- să suporte ideea de a fi biciuită cu fulgul (totul se va mima)
- să poarte măsura L la chiloţi.

Experienţa în lăcătuşărie reprezintă un avantaj în situaţia în care se pierd cheile sau cătuşele refuză să se deschidă.

Până atunci, să fiţi cuminţi pentru că am o singură pereche de cătuşe :D

2 comentarii:

Anonim spunea...

Super misto ideea cu catusele!!!:P Si da exista tanga pt barbati....stiu eu sigur:D:D:D cat despre catuse....am vrut sa cumpar o pereche......dar....m-am gandit sa o las pe mai tarziu!!!!!I am young!!Am timp :P

olivia spunea...

taaaaaaaare...si nu,nu ai fost rau...intrebarea mea ar fi cate doritoare au venit la casting????:P....f tare articolul:)))))