"...pisi, Gossip sau Krystal?"

Curiozitatea este un lucru dat dracu! De la sâmburele unei idei pana la înfăptuirea ei este o distanta foarte scurta care, in combinaţie cu putina curiozitate, trece de parca ai inventat maşina timpului.

Recunosc, deţin o curiozitate tipic feminina dar, cu ceva exerciţiu, a devenit controlabila in proportie de 99,5%… deci cu scapari.

Sâmbăta, pe la ora 10, unuia din cei doi neuroni îi se nazâre ca ar vrea sa simtă ceva vânt in freza si cum se poate mai bine decât sub forma de forja pe autostrada. Aşa a luat naştere curiozitatea mea, care, intr-un final, s-a concretizat sub forma unui plan de pa-pa la mare.

Buuunn! Tai glanda la pusculita, cont in care strâng bani pt. următorul aparat foto, destinat sa rupă gura târgului. Sustrag fără mila 300 ron promiţându-i ca am sa-i pun la loc… (sper sa nu cad de neserios) Sun un prieten, prietenul când aude de idee nu replica decât „Eu sunt gata…grăbeşte-te ca ştiu ca intarzii!” :D

Drumul pana la mare cred ca este arhicunoscut de tot poporul, spre Unirii, Dristor sau Vitan si o ţii pe cheiul Dâmboviţei pana dai de un miros care nu pare a proveni de pe planeta Pamant (nevinovata Glina, bate-o vina.. ca rimează :D ) si de acolo intri imediat pe A2. Abia acum am realizat de unde numele autostrăzii (Autostrada Soarelui). Daca pleci pe la ora 11 sau mai de dimineaţa ai soarele in ochi… Daca te întorci pe la ora 6-7 ai soarele in ochi! Genial, eram rupt fără ochelarii de soare!

Forja cat cuprinde pe tot drumul, 180, 200, 230… cat alerga mititica. Pe viziera căştii insectele îşi dădeau sfârşitul obştesc una cate una… Aşa am ajuns ca la finalul drumului sa am neamuri întregi de muşte, albine, ţânţari, împrăştiate pe tot costumul. Insa pe departe cea mai şmecheră a fost o musca care a intrat in casca si a coborât la Feteşti, la realimentat. Nu cred ca a depăşit in viata ei un Q7... (parcă o vâd cum le arata degetul la melteni :D)

In Mamaia am ajuns la fix! Adică fix când am întins cearceaful pe nisipul bătătorit a început să plouă… Tocmai trăiam un mare deja vu! (in urma cu 2 week-end-uri scenariul a fost identic). Nu las mâhnirea să mă cuprindă şi cum stăteam în ploaie şi urmăream cum oamenii îşi strângeau catrafusele şi topa în hoteluri/terase mă trăsneşte ideea sinistră: Auzi... da noi unde dracu dormim la noapte că văd ca ăştia strând şezlongurile?!

Aşa începe căutarea. Chiar daca perioada asta nu face parte din sezon, litoralul este full. Full de şantierişti, ruşi, chinezi, ce vrei tu! Asta nu da bine in calcule… Toate hotelurile de 2-3 stele erau full! Si garantez pentru informaţia asta pentru ca le-am luat la rând începând de la Rex până în capătul opus. Însă nu şi un anume hotel... ridicat la rangul de o stea! Insă, dacă ar fi pe bune, cred că numai cuiul de care au agatat steaua işi merită calificarea. Preţ: 95 ron pe zi. Superb!

Sar în „dus” (o încăpere în beznă cu chiuveta şi un cap de duş separat printr-o perdea de camera). Trag perdeaua jegoasa şi perdeaua reacţionează: sare la gatul meu cu tot cu galerie. Eram atât de sictirit încât nu mai conta… Pun gelul de dus pe chiuveta care in aceeaşi secunda iese din perete, fix in braţele mele. Fiind un gentelman prin definiţie, am aşezat-o la loc cu o delicateţe demna de invidiat. După care mi-am ţinut respiraţia si am părăsit scena ca o balerina. Nu am mai avut curaj sa dau drumul la apa… (asta după ce am observat ca in aproprierea mea era o priza care sigur s-ar fi udat de la dus. Cât de ingenios trebuie să fi să montezi priza lângă duş?!)

Hai la masa! Ajungem in prima faza la o terasa/restaurant la care abia după ce am stat 30 de min ca fraierul la masa, am observat că in spatele terasei care părea a fi cu servire (asta după preturi) era o mare coada pe sistemul „împinge tava”. La a doua terasa ocupând singura masa libera de la intrare, toţi care intrau isi scuturau umbrele fix pe spatele meu si in ciorba prietenului.

Despre preturi. Mamaia nu este o staţiune exclusivista, chiar daca majoritatea cluburilor din Bucureşti încearcă sa impresioneze prin investiţii susţinute. Aici vin aceeaşi oameni, oameni care muncesc fie in industrie, fie in domenii cu grad mic de pregătire. (Mai pe fata: mulţi ciobani, ţăruşi, capşunari etc.!)

Un mare procent din clientela o reprezintă copiii acestora care. din greşeala. interpretează mersul in club la mare drept o fiţă maxima. Oare sunt singurul care crede ca discotecile pe nisip aveau „aroma” lor? Si chiar nu mă identific cu rusticul din Vama Veche… Si mie imi plac moderniştii Tiesto, ATB, David Guetta, Fedde Le Grand etc.

Problema este ca preturile sunt exagerate si singura justificare pe care o primeşti este ca „eşti la mare tătică!... nu pe Tineretului”. Pai la un calcul simplu, în aceeaşi bani asiguri transportul , cazarea, mâncarea şi distracţia în Spania, Italia, Grecia, Bulgaria, you name it! Iar plaja si apa… ohhhh… Si cine a mai fost cunoaşte si calitatea serviciilor oferite. Dar aşa e romanul vita tembelă, sapă singurel groapa.

A doua zi a fost loc de soare, plaja acceptabila şi cu puţin noroc am prins libera şi o umbrelă de trestie. De mâncat am mers în Constanta la plecare unde majoritatea se duc la Scoica să vadă broaştele în timp ce molfăie la pizza... eu prefer recent descoperitul Colonadelor (care are şi el ţestoase) pentru ca-mi place terasa şi mâncarea e pe gustul meu, plus ca vezi si portul Constanta.

La plecare, dornic sa ajung cat mai repede ca sa nu mă prindă noaptea pe drum, cascadoria cu gazul la blana s-a repetat. Insa datorita asfaltului încă fierbinte, combinat cu căldura emanată de motor, partea frontala a picioarelor mele, de la genunchi pana la glezna, stătea cuminte asemenea unui pui la rotisor, pârlindu-se de mama focului.

Nu am sesizat acest lucru decât când am ajuns in Bucureşti si la primul semafor când am dat sa pun piciorul simţeam ca mă tine ceva… era pielea mea deja crocanta… Pe aceasta cale ţin sa mulţumesc inventatorului cremei de galbenele… a făcut o treaba data dracu!

Ventilatorul din Carrefour in aceasta secunda pare a fi cea mai buna investiţie făcuta vreodată!

Aşa ca am primit confirmarea: litoralul romanesc nu mă vrea! … Este OK, pentru ca nici eu nu-l mai vreau!

„Maimu’, to the airport!” :D

PS: O singura satisfactie am: nu am dat bani la bariera din mamaia! Motoretele nu au numar in fatza si nu avea cum sa stie daca sunt din NewYork sau Constanta... Doar ce s-a auzit din ghereta: "bhaaaa, fi atent ca a mai scapat unu! " ca eu eram deja la Aqua Magic :D

"Totul este sub control!"

Întotdeauna plecam de la premiza ca in viata exista un echilibru. Nimic mai adevarat. Cumva universul are cate ceva planuit pentru fiecare din noi insa, din pacate, nu sunt toate de bine… ca sa vezi… :)

Astazi m-am trezit cu o voie buna cum nu am mai experimentat de secole, insa din graba nu mi-am mai verificat horoscopul… pe la ora 10 eram up and running, la capacitate full. Pe ordinea de zi aveam ceva task-uri simple, pentru care îmi făceam curaj de câteva zile bune. Cel mai importanta sarcina era repararea receiverului de satelit. Eu mi-am promis ca nu ma mai bag in domeniul electricii, prea multe experiente "electrizante"...

Nu stiu cat ar mai fi rezistat a mea mama fara TV, deja observam ca incepuse sa faca lucruri care nu erau la locul lor, ceea ce m-a speriat teribil (...incepuse sa calce, sa spele, etc. :D). Cine stie cat mai dura pana ma punea la curatenie… (…ma stiu pe mine fara internet)

Sar pe moto, tzopa pana la Universitate cu receiverul vechi in “portbagaj”, infrunt caldura de 2 lei care a devenit mai enervanta decat maimutzele de la volan insa in timpul in care le spuneam prin casca “To the airport!” ajung deja la SpringTime. Parchez moto, o asigur cu un lacat pe roata din fata si ma tirez in magazin.

Aici o plictisesc amarnic pe vanzatoare cu intrebari de genul “Dar… o sa mai prind Romantica?”, “Ce s-a mai intamplat in Inima de Tigan?”, “daa…. dalea’ xxx mai vad? …ca se mai uita maicamea…”. Asta pana cei de la service fac borderoul de intrare pentru receiver si-mi dau unul nou. Intr-un final totul se rezolva iar eu ma duc fericit la moto.

Receiverul nou, fiind in cutie nu intra in topcase asa ca l-am pus pe sea, cu plasa de bagaje, eveniment care m-a debusolat putin, intrerupandu-mi ritualul de desecurizare a motorului.

Genul impresionist este departe de mine, sa fiu in centrul atentiei, sa ma fac remarcat. Insa am o boala anume pe scuteristi, cei care prin protectie moto inteleg ochelari de soare si atat. Soarele este cel mai putin nociv in ecuatia asta. Ideea este ca in preajma mea a aparut un scuterist care incepuse sa saliveze intens la motorul meu. Am zis, asta e momentul sa-l impresionez pe cocalar, sa ii arat eu ce inseamna motociclismul! Sar pe moto ca un Terminator, pornesc motorul, il turez puternic de isi trageau mamicile copii mai aproape de la 200 de metri, si bag in viteza.

In timp ce eliberam mai sportiv ambreajul un scenariu demn de filmele horror lua nastere: “… oare am dat jos lacatul de pe roata din fata?!!!”. Nu stiam ca un caucic poate avea atat de multa aderenta pe asfaltul moale… Din frana surprinzatoare, am ajuns calare pe ghidon cu capul spre roata si ochii in far.

Nu a durat mult pentru ca in pozitia asta este cam greu sa-ti recapeti echilibrul asa ca moto a inceput sa se incline, la inceput suav precum o balerina apoi… ca Titanicul. Eu incep sa ma mulez usor pe asfalt si motorul dupa mine (200 kg). Raman putin timp cu piciorul blocat sub rezervor insa reusesc sa ii iau contactul la motor.

Este foarte ciudat fenomenul atunci cand esti pus intr-o situatie de genul asta, dar totusi vrei sa para altfel in ochii celor ce te urmaresc in acele secunde cu priviri de zoo. Prinzi puteri ca o femela care-si apara progenitura de la pericol. Drept urmare, ma ridic de sub motor asemenea lui Superman, il ridic si pe el cat ai zice “pisi”, bag un zambet celor din jur pe stilul “mi se intampla zilnic… un fleac”, ma duc subtil si desfac lacatul fara ca cei din jur sa se prinda de motivul cascadoriei mele. In tot acest timp scuteristul ranjea ca boul impreuna cu cativa taximetristi si jumatate de statie, insa a fost un finut… pentru ca eu as fi ras ca o hiena drogata!

Scutur receiverul de praf, sar iar pe moto si cand sa pun picioru sa bag in viteza… nimic acolo… Ma uit in jos si raman ca la teatru: scarita de la schimbator se rupsese si ramase infipta in asfalt. Apelez iar la ranjetul de “totul este sub control!”. Culeg gentil scarita de pe jos si bag componentele in buzunar, reusesc intr-un final sa o bag in viteza si “degaje” zona… In tot acest timp contactul vizual a fost evitat la maxim...

Nu m-am oprit pana in fata blocului, unde, un bilant tragic, in traducere directa "200ron de reparatii". Nu stiu de ce dar vorba „cand esti prost, platesti!” nu ma mai alina… o fi devenit o stare de fapt? :))

Ohh well… life sometimes sucks :D
Probabil blestemele Militiei Romane incep sa prinda contur… :))

Astept cu interes versiunea sportiva a modelului din poza ...

Motoretistul turbat 3 - 0 Poliţia Română

Warning: text mult şi posibil plictisitor!

Un scurt update despre meciul care se tot desfăşoară între mine şi "organ". De data aceasta s-a jucat în deplasare. (Localizare: Splai, direcţia Izvor - Unirii.)

Scenariul este următorul:
Ora 2 noaptea, motoretistul din punctul A se află în căutarea unui anume club in loc B iar pentru ca deja eram întârziat bine am zis să măresc ritmul.
(nu este vina mea că fac parte dintr-o familie de întârziaci maniaci - este scris in ADN. Cu siguranţă există motive independente de mine care duc la producerea acestui efect aşa că în loc să mă certaţi... iubiţi-mă aşa! :-* :D )

Forjă, forjez = vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese.
... după mine Forjă = motor turat excesiv, peste limita utilului cât si a bunului simţ în încercarea de a mări doza de adrenalină şi impresie artistică.

Părăsesc semaforul de la Izvor ca un maistru pokemon forjator ce sunt, mai pe o roata, mai cu drift, fiind puţin enervat. Un Logan ce stătea fix în curul meu de aproape ii simţeam farul cum îmi bronzează stiksurile păroase (însă drepde, da! :)) ). 40 - 60 - 75 si am luat ochii de pe ceas însă am cam uitat mana în gaz, spre ruşinea mea... Strada era liberă, mai ceva ca in pozele antice, când pe asfalt nu călcau decât Dacii.

Cu 100 de metri înainte de semaforul de la Calea Victoririei cu Splaiul, pe partea dreapta, este o clădire in construcţie care este împrejmuită de grilaje de tablă. Cum mergeam eu ca o zână, "liniştit", hopaaa!! după gardul acela apare ceva reflectorizant în pas alergător. În mintea mea inocentă nu îmi închipuiam că nu poate fi decât un gunoier care traversează aiurea dar cu tendinţe sinucigaşe căci mă apropriam cam repede de el iar frânarea de urgenţă nu prea o stăpânesc.

Mă opresc foarte aproape de el, cu o frână atât de violentă încât mi-au căzut ochelarii de soare ai căştii pe ochi. (nu mai vedeam nimic) Extrem de enervat încep să zbier spre direcţia în care întrezăream reflectorizantul:
" - bha omhule eşti cretin!!!?
- Unde mâni mă aşa?! Actele la control!"

M-am panicat atât de ciudat încât mi-a scăpat mana de pe ambreaj şi motorul mort. Paranoia prinde contur... (vai să-mi f una că asta nu e gunoier!) Duc mâna la cască şi ridic ochelarii cu teamă: "- Haooooleooo ! sunteţi gabor... ăăă, poliţist! Mă scuzaţi. semănaţi cu un gunoier..." (nu a râs, deci nu a gustat glumele...)

Mă uit în dreapta după clădire unde erau traşi frumuşel încă vro 3 motorişti şi o conservă, unde mă invită şi pe mine să o duc... Ca să nu sperii peştii, bineînţeles. :) (shit, e groasă... situaţia :D). Caut repede în arhivă şi nu găsesc decât faţa de inocent, bună şi asta!

" - Dar ce s-a întâmplat şefu că eu mergeam normal?!
- Păi stai să vedem ce înseamnă normal la tine:... chhh chhh Comunicaţi viteza pentru moto chh... chhh moto a avut chh ..40 km/h ... chhh". (Asta am auzit eu cu casca pe cap...)
- Pai şi ce, nu este bine?! zic eu mai vizibil mai relaxat...
- Trebuia mai mult? 140 de km/h sunt suficienţi să rămâi fără carnet! Zice el cu o satisfacţie murdară pe faţă...

Whhhaaaaaaaaaatttttttt!!!!!! ohhhhh, I’m deeply fucked! Morcovul şi-a luat având, intrând de data asta cu tot cu iepure şi vânător. În aceste momente nu poţi de cât să pui mâna pe telefon iar pe sistemul românesc: start makeing calls bitch! Problema mea este că nu ştiam pe absolut nimeni pentru damage control iar ora 2 noaptea nu este cel mai potrivit moment al zilei. La ora aceea unii îşi "arestează" nevasta... :D

Deja mă vedeam cum aştept limousina (RATB), cum am să mă rog de oameni să-şi ia călcâiul de pe degetele mele, cum o să stau ca şerpii storcit de pensionari la aerisirile autobuzelor, halucinând de la inevitabilul miros de transpiraţie... Mai că îmi venea să mă pun în genunchi şi precum un păcătos nenorocit, cu lacrimi in ochi, sa cer iertare zeilor.

"Chhh chhhhhh!! Florine! Vezi mă că lu' ăla cu moto nu i-am prins numărul!! chhhhhh"

Probabil cunoaşteţi feeling-ul acela de la BAC, când te duci sa-ţi vezi notele la avizier, şi la unul din ex ai cam dat zbârci, crezând că vei pica. În tot acel timp ai fantezii şi speranţe că poate totuşi viaţa nu este atât de crudă şi că ai luat nota necesară. Când ţi se confirmă acest lucru sentimentul este de bucurie pură, brută, şi este corelată cu o altă senzaţie de eliberare. Eu reacţionez diferit every time... Replica mea:

"Bine mhaăăăăăăăă să moară calu!!! Să-ţi trăiască familia ta!!!!" ...după care pup maşina de politie fix pe girofar, ştampilă însoţită de o gesticulaţie a la Elvis :D (din haita de motorişti oprită de gabori se aude unul mahnit "bha esti nebun... eu aveam 75 la ora..."

Gaborul se uita la mine total siderat ... Nu cred că mai văzuse o asemenea reacţie în viaţa lui însă ştia că este legat la mâini... Eram free!!!

"- Ia uite la el, ce se bucură animalu'... Mare bulan ai!!! Colegul nu prea ratează numerele... De data asta scapi doar cu un avertisment (adică fix nimic)!"

Cât timp a completat foaia aia nu reuşeam să-mi şterg rânjetul de pe faţă şi se vedea în nervozitatea cu care redacta avertismentul că nu îi convine situaţia. Văzând că îi scap printre degete apelează la ultima redută: să mă ia la sentiment. Aşa că pe durata completării formularului, încercând să nu se repete, îmi explica cât de norocos sunt şi cam câţi bani aş fi dat în mod normal "peste 6 milioane"... însă eu: "da, îmi dau seama! este extraordinar... ufff, cat bulan... sper să nu mă mai prindeţi, pe picior greşit :D" dar fără nici o intenţie vizibilă de a scoate portofelul.

Iau actele într-un final, îi salut pe ceilalţi năpăstuiţi ai soartei şi sar pe motor. Prind fix semaforul de acolo pe roşu. Mă uit scurt in oglinzi şi văd cum toţi cei 3 gabori se uitau după mine cum urmează să plec.

Verde! Bag tacticos 1-a, plec ca un pensionar anemic. În tot acest timp trăgeam priviri scurte în oglinzi să văd dacă încă mă privesc. Într-un final se întorc la treaba lor iar eu la a mea, fix după curba de la tribunal. :D Inferioară 4->2 si zzzzzzzzuuummmmmmmmm!!!!

Nu pot decât să bănuiesc replica lor:
" - Ieşiţi-ar copiii tremuraţi! Du-te tare pokemoane'!"

Un singur lucru l-am priceput din povestea asta: mare bulanul frăţică! M-am liniştit de tot!

PS: A fost bestial în club!

Am fost atins...

Pe la ora 4 pm, politie şi jandarmerie la greu pe traseul splai- Romanâ-Unirea- Alba Iulia însă nu am înţeles în urma cărui eveniment era nevoie de atâta mobilizare… Bush ar fi fost invidios…

Totul este mai nebunesc când este lună plină dar când este însoţită de stele situaţia este uşor diferită. (cred că sâmbătă a fost exact această situaţie).

În urma unei incursiuni pe malul lacului Herăstrău cu o prietenă, avand la dispoziţie până şi pătură, cărată de mine prin tot oraşul pe motor, soseşte si inevitabilul moment al evaporării spre casă.

Procesul îl cunoaşteţi… casca pe cap, pătura securizată cu plasă de bagaje si ţop la drum! După 5 minute îmi dau seama că trebuia să-mi sun sora să văd pe unde umblă (era 1 noaptea iar eu trebuia să ajung prin club însă nu mă mai ţineau curelele). Trag motorul pe dreapta aproape de clădirea Orange din Victoriei şi sun de câteva ori însă sora nu auzea telefonul. În tot acest timp observ pe trotuar un gagiu, mai funky îmbrăcat, pe la vro 22 de ani care se concentra pe o hartă… imaginea îmi era clară: pierdut în centrul Bucureştiului la ora 1 am.

După ce vede că termin cu telefonul se îndreaptă mai timid spre mine. (eram printre singurele persoane pe o rază de 300 de metri, ciudat pentru ora aia, sâmbăta) Mă întreabă cum poate ajunge în câteva locaţii printre care şi Gara de Nord. Văzându-l mai pierdut în spaţiu am zis că tot fiind destul de aproape gara, pot face un scurt ocol sa-l duc acolo, lucru care probabil nimeni nu l-ar face pentru mine.

Zis şi făcut! Îi dau să ţină pătura în braţe şi îi ţin un scurt instructaj pentru cum să stea mai lipit de mine ca să nu ne oprească poliţia căci nu aveam cască si pentru el.

Pornim… Gagiul deja îşi lua taskul de a se ţine bine de mine în serios. Mă strângea de piept ca atunci când nu ai mai văzut pe cineva drag de foarte mult timp. Zic, ok, probabil iî este frica de motor (pasagerii mei ştiu de ce, şi totuşi în inconştienţa lor încă se mai suie pe motor...), aşa că o las mai încet. Nimic nu se întâmplă, omul se tine bine… Mai pe la jumătatea drumului cred că era deja mai relaxat pentru că la un moment dat îmi pune una din mâini pe pulpa piciorului însă nu am sesizat exact faza, ştiu doar că am simţit ceva cald şi când m-am uitat era creanga lui pe pulpa mea, relativ aproape de râmă. Ohhh…. Ok…. Probabil nu îşi dă seama că e aproape să facă o extragere de bingo dacă mai mişcă mânuţa o secundă. Nu mi se potriveşte vorba “Daca nu sunt la coadă la pâine, căutaţi-mă la ouă!” aşa că turez scurt dar violent motorul şi meseriaşul trage mâna, speriat cred, repede pe pieptul meu (precizez că nu aveam geaca moto ci un sacou foarte subţire cu tricou, prin care îmi contabiliza cu uşurin’ă “pătrăţelele” :)) ).

Ajung la destinaţie şi opresc ca să coboare. În timp ce se debarca îmi vine idea de a-l întreba cu ce ocazie prin Bucureşti la care adaug şi o glumă născută în urma frustrărilor trăite pe drum:

“- Ce te aduce pe meleagurile Bucureştilui? Nu cumva gay parade…”

(răspunsul avea să-mi înfigă un nod multiplu în gât urmat de un moment de rătăcire şi neuron paralizat)
“- DA! Cum ţi-ai dat seama?!?”
“- Nu ştiu…. poate că salivai ca în Alienu’ la ceafa mea!?”


… Nu ştiu când i-am smuls pătura din mână însă motorul meu parcă nu a tras niciodată atât de tare! În 4 secunde eram la 120km-h şi trecut pe un semafor foarte roşu cu o pătura pe piept ce flutura precum mantia lui Superman.

Nu sunt homofob dar... nu cu mine tati!

La scurt timp primesc un sms de la o prietenă care îmi spunea :"Stii de ce era atâta poliţie... a fost gaz parade..." ... No Shit!!! :)))

Şi acum parcă îi mai simt creanga lui cea gay pe piciorul meu… Însă mă închin la zei pentru că nu am apucat să simt şi altceva prin alte locaţii cu sens unic!


Mos Crăciun Gay :|

Sa mori tu!?!

Nu pot stabili un moment anume sau un punct de pornire dar fenomenul a devenit destul de clar: îmi cade părul! Şi nu aşa, câteva fire in sictir ci de parcă a trecut Katrina prin moţ…

“Bun! Tanar nu mai esti, ai 26 de ani...”, zic cu un ton liniştit în încercarea de a mă auto-calma însă în secundele acelea nu poţi decât să stai ca maimuţa la oglindă trăgându-te de freza, de parca ai înţelege ceva…

După jumătate de oră petrecută la oglindă, puricându-mă, imaginându-mă ba spân cu chelie, ba cu peruci a la Dolănescu, apare într-un final şi o idee mai logică: ce soluţii sunt pentru a stopa nenorocirea? La sfatul unuia din piata, fuga la domnul Gugle şi cu degetele de la picioare încrucişate tastam :”îmi cade parul”. Printre zeci de forum-uri unde bărbaţii se plângeau până şi pe secţiuni dedicate bebeluşilor nu găsesc decât câteva soluţii aproape băbeşti… tratamente cosmetice si diferite maşti.

Ok, sar pe moto, o rup vitejeşte până la un Plafar şi cer cu ochii bulbucaţi ceva de pus parul la locul lui. Vânzătoarele stăteau ca la poza (probabil gândeau) şi în câteva secunde scot de sub tarabă, cumva mai underground, două recipiente (un şampon şi o tinctură): “Dacă le foloseşti împreună te faci de reclama băiatu’”. Râd ca schizofrenicu’ fericit, cu bale la colţul gurii, dau banul iar fără alte amabilităţi incalec moto si back to the lab yo!

Un săpun lichid moale şi un altul numit CHELSTOP!!! Să-mi trag una… atunci mi-am dat seama că nu e aia buna şi deja îmi apărea un rânjet tâmp, specific mie. “Râzi tu Harap Alb dar nu e râsul tău” zic eu şi sar în cadă. Jap jap! Dau cu smac în cap, conform instrucţiunilor şi apoi urmează înfricoşătorul chelstop. Aici e diferit, 30 de min cu el pe par şi apoi nespălat 2 zile (nu ar trebui sa fie prea greu :))). Am omis faptul că în acea zi aveam extreme de multe drumuri (bineînţeles pe moto).

Nu as vrea sa găsesc asemănări de mirosuri între chelstop şi alte lucruri din natura pentru că mi-aş umple blog-ul de ….. Un miros foarte persistent care nu dispare după cele 30 de min. Mi-am luat inima în dinţi şi am tras casca pe cap, ducându-mă de nebun la treburile mele. Afară 35 de grade iar în trafic, casca neagra, şi mai mult! Cu casca pe cap, în maxim 5 minute amintitul chelstop şi-a atins potenţialul maxim în materie de miros. Îmi aduc aminte că am apucat să opresc moto între maşini la semafor şi să deschid mandibula… Asta m-a salvat! Am apucat cât să mă târăsc până la o banca cu motorul şi să mă aşez… cât mai departe de cască.

Am oprit fix în centru unde am găsit o ţâşnitoare la care sub privirile dezgustate ale trecătorilor m-am clătit pe cap! (curgea o zeamă uşor maronie…bleah)

Acum stau şi încerc să găsesc motivul acestei nenorociri. Toţi strămoşii mei au trecut pe lumea ailaltă cu pâr pe freză… Chiar nu-mi doresc să devin un trend seter în clanul meu! Rămâne o singura variantă: sunt stresat! Dar sa moară musca asta de pe monitor de-mi găsesc stresul ala…

Poate mă ajutaţi voi!? Sau poate doamnele pot împărtăşi cum au trecut peste asemenea momente… Dau o savarina! :D

Un lucru e cert, sunt cu un pas mai aproape de visul meu: după un calcul simplu, cam în 30 de ani de economisit bani care în mod normal s-ar fi dus pe shampon si frizer mi-as permite intr-un final o Hayabusa (sper sa mai existe sosele...) :D

Norocul: "Sunt in concediu"

Unii te numesc răsfăţat al vietii datorita faptului că te poţi trezi ca omul la ora 9-10, fără ca soneria uşii sau telefonul să-ţi rupă urechile. Această mică delicatesă a vieţii a dispărut de când zugravii au reparat soneria, punând-o cu faţa spre camera mea…

Astăzi, se cerea o vizita la magazinele de bricolaj în căutarea unei plinte, pentru a finaliza holul. În urma numeroaselor ezitări de a pleca din casă, chiar daca motorul era în faţa blocului, reuşesc totuşi să mă urnesc, uitând mânuşile şi mostra de culoare pentru plintă…

Peisajul îmi este cunoscut… Trafic de nebuni în tot militariul însă un anume meseriaş, îndemnat de Guţă, (mor duşmanii) se gândeşte că dacă ar trece pe roşu ar reuşi totuşi să ne taie faţa la toţi. Sunt foarte mici şansele să faci la demaraj un motor, oricât de varză ar fi el. Ideea este că din cauza lui (B 62 SEX), corespunzător numărului, era să mă f*%ă bine o basculanta ce pleca din spatele meu… Ar fi fost un fel de menage a trois… Cred că as fi murit de placere! Eram mai verde ca semaforul de la care plecasem… (apropos…vând oglindă de cielo, de deapta, stare…sa zicem ca nu mai poate fi spartă)

Ajung în Bricostore tremurând, dau repede un tur şi nu reuşesc decât să cumpăr o pensulă din lunga listă… Cum stăteam cuminţel la coada cu pensula într-o mână, casca în cealaltă şi privirile psihopatice alea paznicilor pe rucsacul gol, se aude un mare bummmm-bumm-brrrr… Prima oară am crezut că a scăpat cineva ceva greu dar nu era aşa! După ce sunt percheziţionat de paznici (… niste domnişoare bine pe la 45 de ani) observ cum câteva picături timide începeau să pupe asfaltul. Ce zic eu într-un exces de testosteron: „Ahh, nu mă fac pe mine câteva picături!” … Jap! cu casca pe cap şi ies voiniceşte din parcare, mai în băşini, mai pe o roată.

Când am ieşit din parcare încă era ziuă, însă nu ştiu cum mama măsii, în câteva zeci de secunde tot cerul s-a întunecat de părea 8-9 seara şi în maxim 300 sute de metri, unde se mergea ca melcul pe Iuliu Maniu, ploaia m-a prins mai expus şi nu m-a iertat! M-a făcut varză!!! Ploua ca în filme… filme care povestesc despre sfârşitul lumii.

Ajung acasă, pe aceeaşi ploaie, mă bag repede sub nişte copaci, într-un tremurat teribil dau să opresc motorul şi o rup spre scară… În timp ce dădeam să ajung în scara ploaia se opreşte ca de la buton, instant… Şi nu oricum, cu un mare soare strălucitor!!! Mă simţeam personajul principal într-un film cu proşti sau un fel de camera ascunsa cu un buget foarte mare…

Ajung în apartament, moment în care simţeam o nevoie arzătoare de a sări pe WC… Nu mai zic nimic zugravilor care stăteau la vrăjeală pe balcon şi probabil încă se amuzau teribil văzându-mă cum îmi sărea apa din ghete când fugeam spre bloc. Mă duc blană spre baie, lăsând o dâră de apă după mine, deschid uşa şi într-un moment de rătăcire sau obişnuinţă duc mâna spre întrerupătorul de la lumina care de fapt nu mai era acolo, ci doar firele care stăteau liniştite, în aşteptarea unui fraier cu o zi proastă.

Nu ştiu dacă aţi avut „norocul” de a vă electrocuta când sunteţi uzi… este cam de 2 ori mai puternic socul… În mare cam aşa arată: ochii ca de melc, dinţii strânşi la maxim, vederea plină de stele şi funcţiile motorii în genul electro-brakedance. Un consumator înrăit poate consuma şi un kilowatt deodată…

Tot ce îmi aduc aminte este că mi-am pierdut controlul picioarelor şi din inerţia cu care venisem am ajuns cumva călare pe cadă, cu capul in jos şi picioarele pe perete… Pentru câteva secunde totul a fost alb! (nimic divin, doar cada…) Salvarea mea a fost că în grabă aceea nu mi-am mai dat casca jos de pe cap! (flip-up, se ridică mandibula).

Am să redactez un e-mail de mulţumire celor de la Schubert, pentru că practic mi-au salvat viaţa cu casca lor… Daca ar ştii ei cum, cred că mi-ar cere şi o poză cu moaca ca să o pună la insectar, duma lunii…

Zugravii nu au auzit decât momentul buşiturii şi la scurt timp un mare „Bhăăăăăă!! Bagami-as p…… în ea de viaţa!!!”, spusă din adâncul sufletului sună altfel…

Acum stau şi mă uit cu groază la cele 20 de minute rămase din ziua asta iar nevoia aceea tocmai acum s-a găsit să revină…, nu am să mă mişc de pe scaun până mâine. Wish me luck! :D

Hmm, dacă stau mai bine să mă gândesc... scaunul ăsta pare destul de absorbant....

Nu ai suflet bre!

Stau cu o banana în mana (fruct!) şi mă uit prelung pe fereastra, unde vremea îşi face de cap, în ciuda visurilor mele… Exact atunci când zici: “yess, asta e vreme de motor!”, o rupe pe ploaie. Aşa începe fiecare dimineaţă (cam ora 10 pt mine) de când nu mai am internet!

Acum 5 zile (de 2 Mai mai corect), sentimentul de 1 Mai încă gâdila neuronul. Aşa că în timp ce îl asistam pe unul din zugravi cu ceva coloană sonoră tehno / house / de coracon am zis să schimb registrul cu ceva împuşcături aşa că pornesc un anume joc, uitat de mult într-un colţ de hard, care merge numai online: Wolfenstein Enemy Territory).

Ochii bulbucaţi, o creangă pe tastatura, cealaltă pe şobolanul sârm-less, cu o poftă nebuna şi bale la colţul gurii încep să trag în inamici virtuali, omorând printre ei şi ceva camarazi… Se acceptă, nu am mai jucat de aproape 5 luni şi sunt cam ruginit (…beau numai apă cu lămâie).

Timp de aproximativ o oră, în boxe, nu se auzeau decât sunete de grenade, oameni prăjiţi de flăcări, pistoale, tunuri, pe scurt: haos! La fiecare grenadă observam cum îi tremura mâna pe gletieră zugravului iar în final începea să fumeze nervos şi conform sadismului meu eram în standard, începuse să-mi placă!

Când, deodată observ ca jocul nu mai mişcă, imaginea era îngheţată precum o poza. Nu durează mult până sunt deconectat şi îmi apare pe fundal conexiunea de la RDS care dădea să se logheze la server dar nu îi reuşea, moment în care observ şi placa de reţea care ţipa că firul a fost deconectat! (se întâmplă să se reseteze switch-ul de la căderi de tensiune dar reporneşte în aproximativ 30 de secunde)

Zic: “Ahh, normal, doar este RDS şi afară totuşi plouă…”, după care mă aşez confortabil pe scaun în aşteptarea reconectării.

Acest “confort” s-a prelungit pe tot parcursul acestor 5 zile: mă aşezam pe fotoliu cuminte şi priveam în gol la conexiune care spunea invariabil ca nu am sârmă în gaură. (Network Cable Disconected). Astăzi m-am trezit cumva mai resuscitat şi am zis că până când! Sun la RDS, răspunde o domnişoară amabilă după voce care încerca să culeagă cumva datele problemei dar eu eram prea irascibil pentru a colabora. Tot ce mi-a rămas în minte a fost că are să vină o echipa tehnică la faţa locului.

Încercaţi să duceţi un om timp de o luna la cea mai tare vilă, confort obscen, şi hai să punem şi ceva fete în peisaj, dar nu ii oferiţi un anume lucru: acces la internet! Eu nu rezist fără internet, îl pot considera ca fiind unul din viciile mele! (nu fumez, nu beau, nu cafegesc) Aşa că zic că e momentul să iau problema în mâini (sunteţi perverşi…) şi mă apuc să urmăresc traseul firului de la calculator spre amonte. În tot acest timp căutam eventuale urme de tăietură, torsionări excesive, urme de sabotaj etc.. Ajung pe sala, desfac tocul uşii ca un Rambo ce sunt, unde ştiam ca este o îmbinare… nimic.

Mai departe! Scot protecţiile de plastic de pe sala şi o pornesc spre etajul 4, nici aici nu suspectez nimic. Ajung la etajul 3 precum Tarzan pe liana şi dau de o cutie metalică, cum sunt cele de la Astral, în care intră odată cu un mănunchi de fire şi cablul meu. Precum un Sherlock Holmes mono-neuronal observ ca agregatul nu avea lacăt, bucurându-mă că mă pot uita în burta ei. Deschid timid uşa şi observ o mare de sârme care se terminau printr-o simplă mufa… Cum stăteam eu ca maimuţa turbată la gratii, agăţat de cutie, pe scări coborau tacticoşi băieţii de la RDS:

”- Nu te mai chinui meserie, l-au ciordit alţii înaintea ta!”

În acel moment m-a trăsnit şi pe mine bibilica că de acolo lipseşte ceva, adică una bucată switch (un dispozitiv care împarte semnalul la mai multe calculatoare).

Bag un ras specific mie şi un rânjet schizofrenic către RDS-işti:

„ – Să moară calu’, eu îmi căutam pisica!” … norocul meu era ca mă cunoşteau indivizii şi veneau de la apartamentul meu unde zugravul le-a explicat ca m-am dus după sârmă…  :)

În urma unor discuţii scurte am primit promisiunea că mâine au să vina cu un nou switch şi lacăt.

Aşa că de mâine we are back in business!

101110100101010110111010! = Pup!

PS: Pentru cei care mai atentati la switch-uri… stau cu bata langa calculator! Si dupa ce va lesin, trag si cateva poze artistice in stilul celor de la reconstituiri, a la Jilava … :D