sâmbătă, 10 mai 2008

Norocul: "Sunt in concediu"

Unii te numesc răsfăţat al vietii datorita faptului că te poţi trezi ca omul la ora 9-10, fără ca soneria uşii sau telefonul să-ţi rupă urechile. Această mică delicatesă a vieţii a dispărut de când zugravii au reparat soneria, punând-o cu faţa spre camera mea…

Astăzi, se cerea o vizita la magazinele de bricolaj în căutarea unei plinte, pentru a finaliza holul. În urma numeroaselor ezitări de a pleca din casă, chiar daca motorul era în faţa blocului, reuşesc totuşi să mă urnesc, uitând mânuşile şi mostra de culoare pentru plintă…

Peisajul îmi este cunoscut… Trafic de nebuni în tot militariul însă un anume meseriaş, îndemnat de Guţă, (mor duşmanii) se gândeşte că dacă ar trece pe roşu ar reuşi totuşi să ne taie faţa la toţi. Sunt foarte mici şansele să faci la demaraj un motor, oricât de varză ar fi el. Ideea este că din cauza lui (B 62 SEX), corespunzător numărului, era să mă f*%ă bine o basculanta ce pleca din spatele meu… Ar fi fost un fel de menage a trois… Cred că as fi murit de placere! Eram mai verde ca semaforul de la care plecasem… (apropos…vând oglindă de cielo, de deapta, stare…sa zicem ca nu mai poate fi spartă)

Ajung în Bricostore tremurând, dau repede un tur şi nu reuşesc decât să cumpăr o pensulă din lunga listă… Cum stăteam cuminţel la coada cu pensula într-o mână, casca în cealaltă şi privirile psihopatice alea paznicilor pe rucsacul gol, se aude un mare bummmm-bumm-brrrr… Prima oară am crezut că a scăpat cineva ceva greu dar nu era aşa! După ce sunt percheziţionat de paznici (… niste domnişoare bine pe la 45 de ani) observ cum câteva picături timide începeau să pupe asfaltul. Ce zic eu într-un exces de testosteron: „Ahh, nu mă fac pe mine câteva picături!” … Jap! cu casca pe cap şi ies voiniceşte din parcare, mai în băşini, mai pe o roată.

Când am ieşit din parcare încă era ziuă, însă nu ştiu cum mama măsii, în câteva zeci de secunde tot cerul s-a întunecat de părea 8-9 seara şi în maxim 300 sute de metri, unde se mergea ca melcul pe Iuliu Maniu, ploaia m-a prins mai expus şi nu m-a iertat! M-a făcut varză!!! Ploua ca în filme… filme care povestesc despre sfârşitul lumii.

Ajung acasă, pe aceeaşi ploaie, mă bag repede sub nişte copaci, într-un tremurat teribil dau să opresc motorul şi o rup spre scară… În timp ce dădeam să ajung în scara ploaia se opreşte ca de la buton, instant… Şi nu oricum, cu un mare soare strălucitor!!! Mă simţeam personajul principal într-un film cu proşti sau un fel de camera ascunsa cu un buget foarte mare…

Ajung în apartament, moment în care simţeam o nevoie arzătoare de a sări pe WC… Nu mai zic nimic zugravilor care stăteau la vrăjeală pe balcon şi probabil încă se amuzau teribil văzându-mă cum îmi sărea apa din ghete când fugeam spre bloc. Mă duc blană spre baie, lăsând o dâră de apă după mine, deschid uşa şi într-un moment de rătăcire sau obişnuinţă duc mâna spre întrerupătorul de la lumina care de fapt nu mai era acolo, ci doar firele care stăteau liniştite, în aşteptarea unui fraier cu o zi proastă.

Nu ştiu dacă aţi avut „norocul” de a vă electrocuta când sunteţi uzi… este cam de 2 ori mai puternic socul… În mare cam aşa arată: ochii ca de melc, dinţii strânşi la maxim, vederea plină de stele şi funcţiile motorii în genul electro-brakedance. Un consumator înrăit poate consuma şi un kilowatt deodată…

Tot ce îmi aduc aminte este că mi-am pierdut controlul picioarelor şi din inerţia cu care venisem am ajuns cumva călare pe cadă, cu capul in jos şi picioarele pe perete… Pentru câteva secunde totul a fost alb! (nimic divin, doar cada…) Salvarea mea a fost că în grabă aceea nu mi-am mai dat casca jos de pe cap! (flip-up, se ridică mandibula).

Am să redactez un e-mail de mulţumire celor de la Schubert, pentru că practic mi-au salvat viaţa cu casca lor… Daca ar ştii ei cum, cred că mi-ar cere şi o poză cu moaca ca să o pună la insectar, duma lunii…

Zugravii nu au auzit decât momentul buşiturii şi la scurt timp un mare „Bhăăăăăă!! Bagami-as p…… în ea de viaţa!!!”, spusă din adâncul sufletului sună altfel…

Acum stau şi mă uit cu groază la cele 20 de minute rămase din ziua asta iar nevoia aceea tocmai acum s-a găsit să revină…, nu am să mă mişc de pe scaun până mâine. Wish me luck! :D

Hmm, dacă stau mai bine să mă gândesc... scaunul ăsta pare destul de absorbant....

Niciun comentariu: