luni, 4 august 2008

Daaaa, e mai misto pe Wenge…

Pe aceeaşi linie de partid total "heeei-rup-istă", direcţiunea “renovarea”, s-a ajuns intr-un final la capitolul mobila si decoraţiuni. Trezit pe la ora 1 PM de mirosul unei pungi cu pufuleţi, (am adormit la film ca la geriatrie), punga care mi s-a lipit de faţa şi cu generozitate specific românească, mi-a lăsat un “ larutaN 1 ” frumos colorat pe obraz. (m-am prins greu …)

Sufrageria în acest moment nu este decât o încăpere aproape goală, albă, cu un TV pe podea şi 2 canapele din care una este monopolizata de Madre iar cealaltă de cărţi care stau foarte confortabil. Pe scurt, ceva deranjează privirea. Mult prea gol!

Cum pe moment lanţul decizional este de genul :
Madre: – Ce facem, mergem la mobexpepe?
Eu: - Păi ştiu că sunt scumpe şi foarte scumpe, eu zic sa încercăm pe la Ikeaka, mai pentru muritori…”
Madre: - Deci la mobexpepe!”
Eu: - …
.”

Clanul deţine momentan decât o singură maşină iar aceasta avea treburile ei în această zi glorioasă aşa că singura opţiune era motocicleta mea. Ideea de a face echilibristică cu rezervorul între craci nu pleacă de la mine ci de la Madre, aşa că era 2x interesant. În toţi anii în care am avut motor, scuter, ce a fost, niciodată nu mi-am plimbat mama, aşa că momentul era de premieră!

(…ţin să pecizez că a mea mamă cred că are mai mulţi km pe 2 roţi decât mine până acum…)

Zis şi făcut, câteva instrucţiuni simple de vestimentaţie şi hopa la motor.
“- De cât timp zici că nu ai mai mers pe motor Madre?
- Pai sa fie vro 25 de ani mama…”
- Ah… uşureanu… Bagă! Casca pe coc, armura pe bicepşi şi sari pe cal!’”


Pe tot drumul până la moto era extrem de calmă, ceea ce mă ofusca puţin pentru că încă nu auzeam tirul cu remarci de genul “da mergi încet, da?” Scot moto din parcare şi las scăriţele pentru pasager în jos. Se urcă a mea mamă fără nici un fel de greaţă sau intimidare. Eu din ce în ce mai uimit.

Pornesc motorul si o urmăresc în oglindă, nimic, nu tresărire, nu strâns mai tare…. Ok… Ies pe strada principală şi zic să nu îi încerc nervii din prima că o pot traumatiza şi nici că se mai urcă. Traficul subţire, câte o maşină din 30 în 30 de m pe Iuliu Maniu. Buuun, deja este ciudat, am cam 70km/h si nicio emoţie din partea lui Madre până acum. Nu tu pumn la coaste, la pateu, cască în umăr, nimic!

Nu puteam ajunge decât la urmatoarea concluzie: Madre e beton! Nu are niciun secret cu moto. Şi atunci m-a trăznit: "Mhhhă, dacă mă fac eu că îmi scapă puţin mâna în gaz, oare cum reacţionează?!" Trebuia să o fac cumva să înteleagă că nu stă pe o Yawa obosită de prin 80'.

Puteam să văd din depărtare panoul cu ieşirea pe autostrada Bucureşti – Piteşti. Aştept… aştept ca psihopatu' la colţ, bag uşor să nu se prindă într-o viteza inferioară (ranjetul meu schizofrenic începea să prindă proporţii), pentru o acceleraţie cât mai puternică, o ţin frumos în 70km/h şi fix cum am trecut de panou si veşnicul radar accelerez de 2 ori scurt, ca să fiu sigur că e atentă.

Nu pot descrie care e senzaţia de forjă nenorocită însă până la pasajul subteran de la Careff nu am slăbit gazul. Ce mai, îmi fluturau buzele ca la un măgar practicant de skydiving iar lacrimile, de la intensitatea vantului, ma spalau în urechi… în cei 300m cred am ajuns pe la 180 la ora iar în pasaj am aplecat moto în aşa hal că simţeam scăriţa cum dă cu dinţii de asfalt!

Reacţie la coborare in parcare: “Mhamhă, imi place ca mergi linistit…!”
Da… îmi este clar acum, numai o Hayabusa o poate “impresiona” corespunzător!

Mă simt inutil…
Aştia cu Buse, vă rog, plimbaţi-mi mama!

2 comentarii:

Sahara Penguin spunea...

:))))

masajeroticbrasov spunea...

:)) data viitoare cand renovezi sa te gandesti mai bine ce folosesti