duminică, 25 mai 2008

Am fost atins...

Pe la ora 4 pm, politie şi jandarmerie la greu pe traseul splai- Romanâ-Unirea- Alba Iulia însă nu am înţeles în urma cărui eveniment era nevoie de atâta mobilizare… Bush ar fi fost invidios…

Totul este mai nebunesc când este lună plină dar când este însoţită de stele situaţia este uşor diferită. (cred că sâmbătă a fost exact această situaţie).

În urma unei incursiuni pe malul lacului Herăstrău cu o prietenă, avand la dispoziţie până şi pătură, cărată de mine prin tot oraşul pe motor, soseşte si inevitabilul moment al evaporării spre casă.

Procesul îl cunoaşteţi… casca pe cap, pătura securizată cu plasă de bagaje si ţop la drum! După 5 minute îmi dau seama că trebuia să-mi sun sora să văd pe unde umblă (era 1 noaptea iar eu trebuia să ajung prin club însă nu mă mai ţineau curelele). Trag motorul pe dreapta aproape de clădirea Orange din Victoriei şi sun de câteva ori însă sora nu auzea telefonul. În tot acest timp observ pe trotuar un gagiu, mai funky îmbrăcat, pe la vro 22 de ani care se concentra pe o hartă… imaginea îmi era clară: pierdut în centrul Bucureştiului la ora 1 am.

După ce vede că termin cu telefonul se îndreaptă mai timid spre mine. (eram printre singurele persoane pe o rază de 300 de metri, ciudat pentru ora aia, sâmbăta) Mă întreabă cum poate ajunge în câteva locaţii printre care şi Gara de Nord. Văzându-l mai pierdut în spaţiu am zis că tot fiind destul de aproape gara, pot face un scurt ocol sa-l duc acolo, lucru care probabil nimeni nu l-ar face pentru mine.

Zis şi făcut! Îi dau să ţină pătura în braţe şi îi ţin un scurt instructaj pentru cum să stea mai lipit de mine ca să nu ne oprească poliţia căci nu aveam cască si pentru el.

Pornim… Gagiul deja îşi lua taskul de a se ţine bine de mine în serios. Mă strângea de piept ca atunci când nu ai mai văzut pe cineva drag de foarte mult timp. Zic, ok, probabil iî este frica de motor (pasagerii mei ştiu de ce, şi totuşi în inconştienţa lor încă se mai suie pe motor...), aşa că o las mai încet. Nimic nu se întâmplă, omul se tine bine… Mai pe la jumătatea drumului cred că era deja mai relaxat pentru că la un moment dat îmi pune una din mâini pe pulpa piciorului însă nu am sesizat exact faza, ştiu doar că am simţit ceva cald şi când m-am uitat era creanga lui pe pulpa mea, relativ aproape de râmă. Ohhh…. Ok…. Probabil nu îşi dă seama că e aproape să facă o extragere de bingo dacă mai mişcă mânuţa o secundă. Nu mi se potriveşte vorba “Daca nu sunt la coadă la pâine, căutaţi-mă la ouă!” aşa că turez scurt dar violent motorul şi meseriaşul trage mâna, speriat cred, repede pe pieptul meu (precizez că nu aveam geaca moto ci un sacou foarte subţire cu tricou, prin care îmi contabiliza cu uşurin’ă “pătrăţelele” :)) ).

Ajung la destinaţie şi opresc ca să coboare. În timp ce se debarca îmi vine idea de a-l întreba cu ce ocazie prin Bucureşti la care adaug şi o glumă născută în urma frustrărilor trăite pe drum:

“- Ce te aduce pe meleagurile Bucureştilui? Nu cumva gay parade…”

(răspunsul avea să-mi înfigă un nod multiplu în gât urmat de un moment de rătăcire şi neuron paralizat)
“- DA! Cum ţi-ai dat seama?!?”
“- Nu ştiu…. poate că salivai ca în Alienu’ la ceafa mea!?”


… Nu ştiu când i-am smuls pătura din mână însă motorul meu parcă nu a tras niciodată atât de tare! În 4 secunde eram la 120km-h şi trecut pe un semafor foarte roşu cu o pătura pe piept ce flutura precum mantia lui Superman.

Nu sunt homofob dar... nu cu mine tati!

La scurt timp primesc un sms de la o prietenă care îmi spunea :"Stii de ce era atâta poliţie... a fost gaz parade..." ... No Shit!!! :)))

Şi acum parcă îi mai simt creanga lui cea gay pe piciorul meu… Însă mă închin la zei pentru că nu am apucat să simt şi altceva prin alte locaţii cu sens unic!


Mos Crăciun Gay :|

miercuri, 21 mai 2008

Sa mori tu!?!

Nu pot stabili un moment anume sau un punct de pornire dar fenomenul a devenit destul de clar: îmi cade părul! Şi nu aşa, câteva fire in sictir ci de parcă a trecut Katrina prin moţ…

“Bun! Tanar nu mai esti, ai 26 de ani...”, zic cu un ton liniştit în încercarea de a mă auto-calma însă în secundele acelea nu poţi decât să stai ca maimuţa la oglindă trăgându-te de freza, de parca ai înţelege ceva…

După jumătate de oră petrecută la oglindă, puricându-mă, imaginându-mă ba spân cu chelie, ba cu peruci a la Dolănescu, apare într-un final şi o idee mai logică: ce soluţii sunt pentru a stopa nenorocirea? La sfatul unuia din piata, fuga la domnul Gugle şi cu degetele de la picioare încrucişate tastam :”îmi cade parul”. Printre zeci de forum-uri unde bărbaţii se plângeau până şi pe secţiuni dedicate bebeluşilor nu găsesc decât câteva soluţii aproape băbeşti… tratamente cosmetice si diferite maşti.

Ok, sar pe moto, o rup vitejeşte până la un Plafar şi cer cu ochii bulbucaţi ceva de pus parul la locul lui. Vânzătoarele stăteau ca la poza (probabil gândeau) şi în câteva secunde scot de sub tarabă, cumva mai underground, două recipiente (un şampon şi o tinctură): “Dacă le foloseşti împreună te faci de reclama băiatu’”. Râd ca schizofrenicu’ fericit, cu bale la colţul gurii, dau banul iar fără alte amabilităţi incalec moto si back to the lab yo!

Un săpun lichid moale şi un altul numit CHELSTOP!!! Să-mi trag una… atunci mi-am dat seama că nu e aia buna şi deja îmi apărea un rânjet tâmp, specific mie. “Râzi tu Harap Alb dar nu e râsul tău” zic eu şi sar în cadă. Jap jap! Dau cu smac în cap, conform instrucţiunilor şi apoi urmează înfricoşătorul chelstop. Aici e diferit, 30 de min cu el pe par şi apoi nespălat 2 zile (nu ar trebui sa fie prea greu :))). Am omis faptul că în acea zi aveam extreme de multe drumuri (bineînţeles pe moto).

Nu as vrea sa găsesc asemănări de mirosuri între chelstop şi alte lucruri din natura pentru că mi-aş umple blog-ul de ….. Un miros foarte persistent care nu dispare după cele 30 de min. Mi-am luat inima în dinţi şi am tras casca pe cap, ducându-mă de nebun la treburile mele. Afară 35 de grade iar în trafic, casca neagra, şi mai mult! Cu casca pe cap, în maxim 5 minute amintitul chelstop şi-a atins potenţialul maxim în materie de miros. Îmi aduc aminte că am apucat să opresc moto între maşini la semafor şi să deschid mandibula… Asta m-a salvat! Am apucat cât să mă târăsc până la o banca cu motorul şi să mă aşez… cât mai departe de cască.

Am oprit fix în centru unde am găsit o ţâşnitoare la care sub privirile dezgustate ale trecătorilor m-am clătit pe cap! (curgea o zeamă uşor maronie…bleah)

Acum stau şi încerc să găsesc motivul acestei nenorociri. Toţi strămoşii mei au trecut pe lumea ailaltă cu pâr pe freză… Chiar nu-mi doresc să devin un trend seter în clanul meu! Rămâne o singura variantă: sunt stresat! Dar sa moară musca asta de pe monitor de-mi găsesc stresul ala…

Poate mă ajutaţi voi!? Sau poate doamnele pot împărtăşi cum au trecut peste asemenea momente… Dau o savarina! :D

Un lucru e cert, sunt cu un pas mai aproape de visul meu: după un calcul simplu, cam în 30 de ani de economisit bani care în mod normal s-ar fi dus pe shampon si frizer mi-as permite intr-un final o Hayabusa (sper sa mai existe sosele...) :D

sâmbătă, 10 mai 2008

Norocul: "Sunt in concediu"

Unii te numesc răsfăţat al vietii datorita faptului că te poţi trezi ca omul la ora 9-10, fără ca soneria uşii sau telefonul să-ţi rupă urechile. Această mică delicatesă a vieţii a dispărut de când zugravii au reparat soneria, punând-o cu faţa spre camera mea…

Astăzi, se cerea o vizita la magazinele de bricolaj în căutarea unei plinte, pentru a finaliza holul. În urma numeroaselor ezitări de a pleca din casă, chiar daca motorul era în faţa blocului, reuşesc totuşi să mă urnesc, uitând mânuşile şi mostra de culoare pentru plintă…

Peisajul îmi este cunoscut… Trafic de nebuni în tot militariul însă un anume meseriaş, îndemnat de Guţă, (mor duşmanii) se gândeşte că dacă ar trece pe roşu ar reuşi totuşi să ne taie faţa la toţi. Sunt foarte mici şansele să faci la demaraj un motor, oricât de varză ar fi el. Ideea este că din cauza lui (B 62 SEX), corespunzător numărului, era să mă f*%ă bine o basculanta ce pleca din spatele meu… Ar fi fost un fel de menage a trois… Cred că as fi murit de placere! Eram mai verde ca semaforul de la care plecasem… (apropos…vând oglindă de cielo, de deapta, stare…sa zicem ca nu mai poate fi spartă)

Ajung în Bricostore tremurând, dau repede un tur şi nu reuşesc decât să cumpăr o pensulă din lunga listă… Cum stăteam cuminţel la coada cu pensula într-o mână, casca în cealaltă şi privirile psihopatice alea paznicilor pe rucsacul gol, se aude un mare bummmm-bumm-brrrr… Prima oară am crezut că a scăpat cineva ceva greu dar nu era aşa! După ce sunt percheziţionat de paznici (… niste domnişoare bine pe la 45 de ani) observ cum câteva picături timide începeau să pupe asfaltul. Ce zic eu într-un exces de testosteron: „Ahh, nu mă fac pe mine câteva picături!” … Jap! cu casca pe cap şi ies voiniceşte din parcare, mai în băşini, mai pe o roată.

Când am ieşit din parcare încă era ziuă, însă nu ştiu cum mama măsii, în câteva zeci de secunde tot cerul s-a întunecat de părea 8-9 seara şi în maxim 300 sute de metri, unde se mergea ca melcul pe Iuliu Maniu, ploaia m-a prins mai expus şi nu m-a iertat! M-a făcut varză!!! Ploua ca în filme… filme care povestesc despre sfârşitul lumii.

Ajung acasă, pe aceeaşi ploaie, mă bag repede sub nişte copaci, într-un tremurat teribil dau să opresc motorul şi o rup spre scară… În timp ce dădeam să ajung în scara ploaia se opreşte ca de la buton, instant… Şi nu oricum, cu un mare soare strălucitor!!! Mă simţeam personajul principal într-un film cu proşti sau un fel de camera ascunsa cu un buget foarte mare…

Ajung în apartament, moment în care simţeam o nevoie arzătoare de a sări pe WC… Nu mai zic nimic zugravilor care stăteau la vrăjeală pe balcon şi probabil încă se amuzau teribil văzându-mă cum îmi sărea apa din ghete când fugeam spre bloc. Mă duc blană spre baie, lăsând o dâră de apă după mine, deschid uşa şi într-un moment de rătăcire sau obişnuinţă duc mâna spre întrerupătorul de la lumina care de fapt nu mai era acolo, ci doar firele care stăteau liniştite, în aşteptarea unui fraier cu o zi proastă.

Nu ştiu dacă aţi avut „norocul” de a vă electrocuta când sunteţi uzi… este cam de 2 ori mai puternic socul… În mare cam aşa arată: ochii ca de melc, dinţii strânşi la maxim, vederea plină de stele şi funcţiile motorii în genul electro-brakedance. Un consumator înrăit poate consuma şi un kilowatt deodată…

Tot ce îmi aduc aminte este că mi-am pierdut controlul picioarelor şi din inerţia cu care venisem am ajuns cumva călare pe cadă, cu capul in jos şi picioarele pe perete… Pentru câteva secunde totul a fost alb! (nimic divin, doar cada…) Salvarea mea a fost că în grabă aceea nu mi-am mai dat casca jos de pe cap! (flip-up, se ridică mandibula).

Am să redactez un e-mail de mulţumire celor de la Schubert, pentru că practic mi-au salvat viaţa cu casca lor… Daca ar ştii ei cum, cred că mi-ar cere şi o poză cu moaca ca să o pună la insectar, duma lunii…

Zugravii nu au auzit decât momentul buşiturii şi la scurt timp un mare „Bhăăăăăă!! Bagami-as p…… în ea de viaţa!!!”, spusă din adâncul sufletului sună altfel…

Acum stau şi mă uit cu groază la cele 20 de minute rămase din ziua asta iar nevoia aceea tocmai acum s-a găsit să revină…, nu am să mă mişc de pe scaun până mâine. Wish me luck! :D

Hmm, dacă stau mai bine să mă gândesc... scaunul ăsta pare destul de absorbant....

marți, 6 mai 2008

Nu ai suflet bre!

Stau cu o banana în mana (fruct!) şi mă uit prelung pe fereastra, unde vremea îşi face de cap, în ciuda visurilor mele… Exact atunci când zici: “yess, asta e vreme de motor!”, o rupe pe ploaie. Aşa începe fiecare dimineaţă (cam ora 10 pt mine) de când nu mai am internet!

Acum 5 zile (de 2 Mai mai corect), sentimentul de 1 Mai încă gâdila neuronul. Aşa că în timp ce îl asistam pe unul din zugravi cu ceva coloană sonoră tehno / house / de coracon am zis să schimb registrul cu ceva împuşcături aşa că pornesc un anume joc, uitat de mult într-un colţ de hard, care merge numai online: Wolfenstein Enemy Territory).

Ochii bulbucaţi, o creangă pe tastatura, cealaltă pe şobolanul sârm-less, cu o poftă nebuna şi bale la colţul gurii încep să trag în inamici virtuali, omorând printre ei şi ceva camarazi… Se acceptă, nu am mai jucat de aproape 5 luni şi sunt cam ruginit (…beau numai apă cu lămâie).

Timp de aproximativ o oră, în boxe, nu se auzeau decât sunete de grenade, oameni prăjiţi de flăcări, pistoale, tunuri, pe scurt: haos! La fiecare grenadă observam cum îi tremura mâna pe gletieră zugravului iar în final începea să fumeze nervos şi conform sadismului meu eram în standard, începuse să-mi placă!

Când, deodată observ ca jocul nu mai mişcă, imaginea era îngheţată precum o poza. Nu durează mult până sunt deconectat şi îmi apare pe fundal conexiunea de la RDS care dădea să se logheze la server dar nu îi reuşea, moment în care observ şi placa de reţea care ţipa că firul a fost deconectat! (se întâmplă să se reseteze switch-ul de la căderi de tensiune dar reporneşte în aproximativ 30 de secunde)

Zic: “Ahh, normal, doar este RDS şi afară totuşi plouă…”, după care mă aşez confortabil pe scaun în aşteptarea reconectării.

Acest “confort” s-a prelungit pe tot parcursul acestor 5 zile: mă aşezam pe fotoliu cuminte şi priveam în gol la conexiune care spunea invariabil ca nu am sârmă în gaură. (Network Cable Disconected). Astăzi m-am trezit cumva mai resuscitat şi am zis că până când! Sun la RDS, răspunde o domnişoară amabilă după voce care încerca să culeagă cumva datele problemei dar eu eram prea irascibil pentru a colabora. Tot ce mi-a rămas în minte a fost că are să vină o echipa tehnică la faţa locului.

Încercaţi să duceţi un om timp de o luna la cea mai tare vilă, confort obscen, şi hai să punem şi ceva fete în peisaj, dar nu ii oferiţi un anume lucru: acces la internet! Eu nu rezist fără internet, îl pot considera ca fiind unul din viciile mele! (nu fumez, nu beau, nu cafegesc) Aşa că zic că e momentul să iau problema în mâini (sunteţi perverşi…) şi mă apuc să urmăresc traseul firului de la calculator spre amonte. În tot acest timp căutam eventuale urme de tăietură, torsionări excesive, urme de sabotaj etc.. Ajung pe sala, desfac tocul uşii ca un Rambo ce sunt, unde ştiam ca este o îmbinare… nimic.

Mai departe! Scot protecţiile de plastic de pe sala şi o pornesc spre etajul 4, nici aici nu suspectez nimic. Ajung la etajul 3 precum Tarzan pe liana şi dau de o cutie metalică, cum sunt cele de la Astral, în care intră odată cu un mănunchi de fire şi cablul meu. Precum un Sherlock Holmes mono-neuronal observ ca agregatul nu avea lacăt, bucurându-mă că mă pot uita în burta ei. Deschid timid uşa şi observ o mare de sârme care se terminau printr-o simplă mufa… Cum stăteam eu ca maimuţa turbată la gratii, agăţat de cutie, pe scări coborau tacticoşi băieţii de la RDS:

”- Nu te mai chinui meserie, l-au ciordit alţii înaintea ta!”

În acel moment m-a trăsnit şi pe mine bibilica că de acolo lipseşte ceva, adică una bucată switch (un dispozitiv care împarte semnalul la mai multe calculatoare).

Bag un ras specific mie şi un rânjet schizofrenic către RDS-işti:

„ – Să moară calu’, eu îmi căutam pisica!” … norocul meu era ca mă cunoşteau indivizii şi veneau de la apartamentul meu unde zugravul le-a explicat ca m-am dus după sârmă…  :)

În urma unor discuţii scurte am primit promisiunea că mâine au să vina cu un nou switch şi lacăt.

Aşa că de mâine we are back in business!

101110100101010110111010! = Pup!

PS: Pentru cei care mai atentati la switch-uri… stau cu bata langa calculator! Si dupa ce va lesin, trag si cateva poze artistice in stilul celor de la reconstituiri, a la Jilava … :D