“Glam” + Shaworma = Momente magice

Pe ultima sută de metri a verii, adolescentul din mine simţea nevoia de ceva zgâlţâială în club aşa că în acest laitmotiv, week-end de week-end, nopţile mele s-au topit pe rând în ritmuri de House. Unele complet virgine mie, altele ştiute încă din vremea în care mă rugam la zeul Hormon pentru ceva păr pe piept.

Am început de încălzire prin cluburi precum Maxx, Twice, Armada, Suburbia, Cafeneaua Actorilor, etc.…

Rezumatul arată cam aşa:
Maxx: loc monopolizat de ţărani şi nu folosesc sensul figurat…, muzica proastă, animatoare ok dar care nu o animă nici măcar pe femeia de serviciu.
Twice: ţigani şi impresionişti (nu pictori…)… muzică relativ slăbuţă…
Suburbia & Fire: club frecventat parcă de aceeaşi oameni… toţi parcă se cunosc, muzică mai spre rock, underground, nu toţi sunt la zi cu revoluţia tehnică: în speţă săpunul.
B52: … nu am apucat să intru, trebuia să stau o oră la coadă. Dar populaţia părea un pic mai evoluată faţă de cea de mai sus.
Armada: oameni normali, te poţi simţi ok chiar şi în situaţia în care îţi pluteşte ceva vâscos în băutură…
Cafeneaua: (după 12 devine dansantă treaba la subsol de ţi se amestecă salata singură în castron, pentru cine nu ştie) O distracţie care mie îmi pare un pic mai intimă şi totuşi nu tinde spre a fi bătrânească, muzica pe toate gusturile. Preţuri, cred ca acceptă si bonuri de masă….
El Grand Comandante: muzica precum numele, oameni ok, preţuri de supermarket dar poate devenii plictisitor dacă nu ai un anturaj mai animat.
… şi încă câteva care nu meriţă nici macar meţionate.
The rooms: tinde spre fiţe şi reuşeşte însă nu am înţeles niciodată când trebuie să mă duc ca să pot dansa.

După toate cele a urmat o binemeritată pauză de recuperare a nopţilor distruse, mai ales pentru a permite cearcănelor să se retragă şi ceva perfuzii pentru portofel. (în aşteptarea salariului bineînţeles)

Valul doi a venit complet năucitor, începând cu un club destul de cunoscut vouă Krystal… apoi clasicul Bamboo.
Krystal & Bamboo. Totul începe aşa: „Nu ai masă? Esti sclav!”. Un contrast năucitor între tineri cu fiţe proaste puşi pe impresionat şi moşi libidinoşi care şi-au uitat vârsta (Gerovitalul acţionează şi asupra memoriei, ceva drogati, domnişoare dornice de fotografiat la baie cu telefonul, fetiţe la produs, mai multe fetiţe la produs, … numai lume bună, scoruri pretenţioase, muzica în funcţie de DJ-ul invitat. Păcat de idee şi munca pentru realizarea locaţiei.

Nimic parcă nu putea să-mi satisfacă gusturile în privinţa muzicii, localnicilor, preturilor. Asta până când la invitaţia unui prieten am vizitat cateva locaţii noi.

Cred ca majoritatea oamenilor mai plimbăreţi ştiu Bonton-ul (Maria Celest) din Herăstrău, de lângă Fitze. Aici pe timpul verii distracţia este de top, muzica au nimerit-o de cele mai multe ori. Lume sociabila chiar dacă se vrea a fi o locaţie de fiţe, scorurile acceptabile. A urmat Fratelli… Zic wow! Asta este! Muzica total pe gustul meu, oameni din aceeaşi recoltă cu mine (the 80’), puşi pe distracţie iar după ora 2 majoritatea reprezentantelor sexului feminin sunt deja abţiguite bine, devenind mult mai sociabile

Recent am hotărât să revizitez Fratelli în scopul de a consuma acea dorinţă nestăvilită de „Glam”. Aşa că la invitaţia unei bune prietene am zis “…ştii că am să întârzii ”.

Toate bune şi frumoase, reuşim să ne întâlnim într-un final pe la 2 noaptea, ajungem în Fratelli pe la ora 3. Clubul totuşi full. Am mers cu maşina prietenei pentru că nu era treabă de moto iar în urma experienţelor trăite de ea cu parcarea am parcat titi-ul mai sus de club, spre bulevard. Până în club drumul este… de căruţă este finuţ spus (Bamboo aceeaşi poveste). Vizualizaţi domnişoare aranjate boboc, pantofi cu toc, etc., pe un drum de ţărână presărat cu basculante ce ridica praful la nivelul dinţilor. Până la intrarea în club mă tot gândeam cum ar arăta acel drum dacă ar băga o ploaie rapidă.

În club nu ştiu ce s-a întâmplat dar din cauza aglomeraţiei distracţia mi-a tras ţeapă . Când începeam să dansez, ba loveam sau eram lovit, mi se lipeau serveţele de talpă, călcat, fum în ochi … Parcă nu aşa strălucit precum în alte dăţi, la bar nici nu am ajuns. La un moment dat văd un scandal la toaletă, probabil pe hârtia igienică , dar participanţii ies afară si nu văd continuarea însă am aflat a doua zi că s-au luptat în săbii şi paloşe … Buuunn, vine momentul plecării.

Din seria “de ce ţi-e frică, de aia nu scapi!…”, ţineţi minte gândul legat de ploaie? ehhemmm!!! Ploaie bha nene, super-rece, super-de-rahat. Bing-bang printre copaci şi o pornim precum Indiana Jones pe drumul neiluminat, acoperit de băltoace pline ochi de noroi. În fiecare taxi care pleca plin de cluberi se vedeau zâmbete ce afişau un amuzament sinistru. Ajungem la maşină într-un final, rupţi de frig şi de ploaie, cu picioarele de parca veneam de la prăşit porumb.

Se ştie că micile plăceri ale vieţii nu vin niciodată singure. În momentul plecării se aude un sinistru “fâssssssssss!!” … (nu eram eu porcilor…). Deja mă rugam să nu fie ce cred eu. Dacă-l prind pe Murphy îi rup mâinile cu care a scris legile alea! Fix cum am ieşit pe bulevard se simţea deja că maşina merge ca în The Flinstones, deci pană de cauciuc (afară ploua mult mai serios). De lăsat maşina acolo nu prea se punea problema iar eu fiind singurul calificat în a schimba roata nu stau pe gânduri. Tragem maşina mai la lumina însă cu roata lângă o băltoacă cu o forţă nebănuită, mereu aveam măcar un picior în ea.

Sar pe roată cu toate cele, dau jos roata spartă (deja tremuram teribil), potrivesc rezerva, dar de la tremuratul incontrolabil nu mai nimeream găurile de la prezoane (şuruburi) ceea ce nu dădea prea bine în ochii prietenei…. (Nu prea am probleme cu nimeritul cavităţilor dar acum chiar mă simţeam handicapat). Pun coarba să strâng prezoanele şi îmi aluneca piciorul pe levier în baltă care ma spala pe faţă cu zeamă de trotuar, gust inconfundabil. Reuşesc într-un final, bag totul la loc în portbagaj şi sar cu milă pe interiorul de piele întoarsă al maşinii.

Nu mai simţeam nimic, dau jos cămaşa care parcă se lua cu tot cu piele şi mă lipesc cu faţa de aeroterma maşinii.

Ce mai, acum pot susţine cu adevărat că m-am umplut de “Glam”… Cred că are sa-mi ajungă pentru anul asta… sau, poate nu… Numai o shaworma târzie ar fi putut să-mi aline suferinţa.

Oare m-am potolit? Hehe… Here I go again.... „ Oare cum o fi in Turabo?”

...e timpul pt vitamine!

De ceva nopţi mă culc cu nebunii (însă nu porfit de ei... :D ), numai pe la ora 4-5 AM. Cred că insomniile legate de liberty parade îşi lasă adânc amprenta pe scoarţa cerebrală. (ceea ce e bine… creierul meu pare a fi total lipsit de circumvoluţiuni, îţi poţi faci freza în el). Efectul este următorul: mă trezesc constant pe la ora 2-3 PM ceea ce este total neproductiv, pentru munca mea cât şi pentru aşa zisele pasiuni. Oricum, tot eşti rupt în gură de oboseală.

Mâncarea strânsă cu băgare de seamă de către Madre, s-a terminat sau se infructă mucegaiul verzuliu de mult din ea aşa că era momentul pentru un sacrificiu, un fel de “take one for the team”, mai concret, o fugă până în piaţă. Logica îmi spune că am 2 variante:

1. mă duc pe jos până in piaţa de la 100 de metri de mine;
2. sar pe motor si mă duc la următoarea piaţă, la 2 km ce implică idioţi în trafic, semafoare, babe kamikaze ce stau cu piciorul pervers pe gâtul zebrei, meniu complet…

Deci mă echipez de motor... adică îmi pun ciorapii flauşaţi, şlapii ăia buni, de sărbătoare, pantaloni scurţi şi tricoul cu CCCP. Dupa lungi studii am ajuns la urmatoarea concluzie : când te duci în piaţă trebuie să fi ca ei, numai asa poti negocia sănătos.

Forjă maximă până în piaţă şi parchez motorul fix în buza pieţei, să rup puţin gura la melteni care deja incercuisera motorul ca pe OZN. Nu fac mai mult de 2 paşi sub privirile admirative alea tarabagiilor căci destinul, pus pe glume, mă testează să vadă dacă nu cumva mi-am ieşit din formă: una bucată prună storflecită sub picior care mă pune în dificultate cu un semi-şpagat de toată frumuseţea… Bruce Lee fugea acasă la mă-sa sigur!

Orice gest de distorsionare a realităţii era prea tardiv. Deja se auzea din spate: "Da-te dracu! cum s-a dus nebunu!" Toţi m-au văzut cum am dispărut din peisaj, printre tarabe. Îi las să râdă pe sub mustăţi si degajez zona cât mai rapid. Oricum, ciudat fenomenul… cu cât mă îndepărtam de “scena” râsul se amplifica, nu cum era logic, să scadă. Nu ai cu cine domne'...

Pe sistemul de negociere:
" - Cat este mărarul?
- 2 lei legătura maică...
- Da? .... dar 2 legături la 5lei merg?"

Cumpăr în grabă câteva roşii parcă căzute din tir, din colţul opus al dughenei, ceva ardei şi constat că ar trebui să ajungă pt. 2 zile. (mănânc puţin acasă, prefer în deplasare că parcă e mai gustoasă papa… :) )

Genunchiul începuse să mă jeneze de la cascadoria făcută cu câteva minute mai de vreme, moment în care vâd un malder de pepeni galbeni. Pentru sufletul meu de om rânit în orgoliu, rupt de căldură şi sufocat de ciorapii flauşaţi decid că merit un pepene! (când simt mirosul de pepene galben deja trebuie să mă şterg la colţul gurii şi să scot portofelul…) Iau un pepene frumos pe la 3 kg, îl testez obscen cu degeţelul, verific pigmentarea, îl ascult cu urechea etc. Verdict: pepenele este din filme! Fericire mare, dau ultimii bani, ura! si la gară.

Ocolesc toată piaţa, ajung la motor, bag roşiile, ardeii şi pepenele în portbagaj, închid repede, sar pe motor şi o întind de parcă tocmai îl furam.

Ajung la semafor rupt de căldură iar culoarea roşie abia îşi intra în drepturi. Ciorapii erau deja fleaşcă aşa că mă apuc să îi suflec sub privirile siderate al unei doamne într-un Audi. După ce mă ridic observ cu colţul ochiului în oglindă un aurolac ce-şi făcea de treabă prin intersecţie cu un pepene galben în braţe care o lua agale spre trotuar. Imposibil să fie pepenele meu zic eu, ştiind că am închis bine portbagajul aşa că merg liniştit spre casă.

Opresc motorul în spatele blocului, parcă evit puţin momentul deschiderii topcase-ului pentru că văd lacătul care bălăngănea în voie. Deschid uşor capacul (în tot acest timp cu o privire de piatră spre un vecin de parcare), bag mâna şi încep uşor, uşor căutarea: roşie, roşie, roşie, ardei… roşie, ardei. Nu mai rezist si mă uit nervos în cutie: una bucată pepene superb evaporat!

Parcă a căzut cerul pe mine… Nu ştiu de ce m-am ataşat atât de acel pepene dar în secunda doi a început să mă doară şi mai tare genunchiul care parcă jelea pepenele!

Ajung cu spume la gură la uşa apartamentului unde surpriză: băieţii întârziaţi de la RDS mă aşteptau cuminţi să-mi monteze telefonul. Bucuros le explic ca e a 3-a oară când se încearcă instalarea postului dar, de fiecare dată, lipsea un mic echipament. Ei mă asigură că s-a rezolvat şi se duc fericiţi în treaba lor, la cutia cu maimuţe. Nu durează mult şi intră în apartament cu o faţă parcă călcată cu tractorul: “Gicule! Să moară mama, lipseşte echipamentu’… “. (echipa rds = oameni care utilizează în interes de serviciu RATB-ul şi cu bormaşină industrială în spate plus cabluri şi alte rahaturi, veniţi pentru a 3-a oară total aiurea, pe un salariu de chinezi)

Nu obişnuiesc să râd de răul altuia şi ştiu că nu e frumos dar parcă nu ştiam cum să închid uşa mai repede pentru că mă bufnea un râs de hienă oligofrenă! Asta este, întotdeauna decesul caprei vecinului este un eveniment tragic dar dat dracu ilar! :D

La desert mi-am prostit genunchiul cu nişte vitamina C.... (că stie el ce vitamină avea pepenele.)
Maine organizez potera pentru alergat aurolaci cu furcile. Premiul 1 este dat pt originalitate si consta intr-un pepene... galben desigur :D

Daaaa, e mai misto pe Wenge…

Pe aceeaşi linie de partid total "heeei-rup-istă", direcţiunea “renovarea”, s-a ajuns intr-un final la capitolul mobila si decoraţiuni. Trezit pe la ora 1 PM de mirosul unei pungi cu pufuleţi, (am adormit la film ca la geriatrie), punga care mi s-a lipit de faţa şi cu generozitate specific românească, mi-a lăsat un “ larutaN 1 ” frumos colorat pe obraz. (m-am prins greu …)

Sufrageria în acest moment nu este decât o încăpere aproape goală, albă, cu un TV pe podea şi 2 canapele din care una este monopolizata de Madre iar cealaltă de cărţi care stau foarte confortabil. Pe scurt, ceva deranjează privirea. Mult prea gol!

Cum pe moment lanţul decizional este de genul :
“Madre: – Ce facem, mergem la mobexpepe?
Eu: - Păi ştiu că sunt scumpe şi foarte scumpe, eu zic sa încercăm pe la Ikeaka, mai pentru muritori…”
Madre: - Deci la mobexpepe!”
Eu: - ….”

Clanul deţine momentan decât o singură maşină iar aceasta avea treburile ei în această zi glorioasă aşa că singura opţiune era motocicleta mea. Ideea de a face echilibristică cu rezervorul între craci nu pleacă de la mine ci de la Madre, aşa că era 2x interesant. În toţi anii în care am avut motor, scuter, ce a fost, niciodată nu mi-am plimbat mama, aşa că momentul era de premieră!

(…ţin să pecizez că a mea mamă cred că are mai mulţi km pe 2 roţi decât mine până acum…)

Zis şi făcut, câteva instrucţiuni simple de vestimentaţie şi hopa la motor.
“- De cât timp zici că nu ai mai mers pe motor Madre?
- Pai sa fie vro 25 de ani mama…”
- Ah… uşureanu… Bagă! Casca pe coc, armura pe bicepşi şi sari pe cal!’”

Pe tot drumul până la moto era extrem de calmă, ceea ce mă ofusca puţin pentru că încă nu auzeam tirul cu remarci de genul “da mergi încet, da?” Scot moto din parcare şi las scăriţele pentru pasager în jos. Se urcă a mea mamă fără nici un fel de greaţă sau intimidare. Eu din ce în ce mai uimit.

Pornesc motorul si o urmăresc în oglindă, nimic, nu tresărire, nu strâns mai tare…. Ok… Ies pe strada principală şi zic să nu îi încerc nervii din prima că o pot traumatiza şi nici că se mai urcă. Traficul subţire, câte o maşină din 30 în 30 de m pe Iuliu Maniu. Buuun, deja este ciudat, am cam 70km/h si nicio emoţie din partea lui Madre până acum. Nu tu pumn la coaste, la pateu, cască în umăr, nimic!

Nu puteam ajunge decât la urmatoarea concluzie: Madre e beton! Nu are niciun secret cu moto. Şi atunci m-a trăznit: "Mhhhă, dacă mă fac eu că îmi scapă puţin mâna în gaz, oare cum reacţionează?!" Trebuia să o fac cumva să înteleagă că nu stă pe o Yawa obosită de prin 80'.

Puteam să văd din depărtare panoul cu ieşirea pe autostrada Bucureşti – Piteşti. Aştept… aştept ca psihopatu' la colţ, bag uşor să nu se prindă într-o viteza inferioară (ranjetul meu schizofrenic începea să prindă proporţii), pentru o acceleraţie cât mai puternică, o ţin frumos în 70km/h şi fix cum am trecut de panou si veşnicul radar accelerez de 2 ori scurt, ca să fiu sigur că e atentă.

Nu pot descrie care e senzaţia de forjă nenorocită însă până la pasajul subteran de la Careff nu am slăbit gazul. Ce mai, îmi fluturau buzele ca la un măgar practicant de skydiving iar lacrimile, de la intensitatea vantului, ma spalau în urechi… în cei 300m cred am ajuns pe la 180 la ora iar în pasaj am aplecat moto în aşa hal că simţeam scăriţa cum dă cu dinţii de asfalt!

Reacţie la coborare in parcare: “Mhamhă, imi place ca mergi linistit…!”
Da… îmi este clar acum, numai o Hayabusa o poate “impresiona” corespunzător!

Mă simt inutil…
Aştia cu Buse, vă rog, plimbaţi-mi mama!

"...pisi, Gossip sau Krystal?"

Curiozitatea este un lucru dat dracu! De la sâmburele unei idei pana la înfăptuirea ei este o distanta foarte scurta care, in combinaţie cu putina curiozitate, trece de parca ai inventat maşina timpului.

Recunosc, deţin o curiozitate tipic feminina dar, cu ceva exerciţiu, a devenit controlabila in proportie de 99,5%… deci cu scapari.

Sâmbăta, pe la ora 10, unuia din cei doi neuroni îi se nazâre ca ar vrea sa simtă ceva vânt in freza si cum se poate mai bine decât sub forma de forja pe autostrada. Aşa a luat naştere curiozitatea mea, care, intr-un final, s-a concretizat sub forma unui plan de pa-pa la mare.

Buuunn! Tai glanda la pusculita, cont in care strâng bani pt. următorul aparat foto, destinat sa rupă gura târgului. Sustrag fără mila 300 ron promiţându-i ca am sa-i pun la loc… (sper sa nu cad de neserios) Sun un prieten, prietenul când aude de idee nu replica decât „Eu sunt gata…grăbeşte-te ca ştiu ca intarzii!” :D

Drumul pana la mare cred ca este arhicunoscut de tot poporul, spre Unirii, Dristor sau Vitan si o ţii pe cheiul Dâmboviţei pana dai de un miros care nu pare a proveni de pe planeta Pamant (nevinovata Glina, bate-o vina.. ca rimează :D ) si de acolo intri imediat pe A2. Abia acum am realizat de unde numele autostrăzii (Autostrada Soarelui). Daca pleci pe la ora 11 sau mai de dimineaţa ai soarele in ochi… Daca te întorci pe la ora 6-7 ai soarele in ochi! Genial, eram rupt fără ochelarii de soare!

Forja cat cuprinde pe tot drumul, 180, 200, 230… cat alerga mititica. Pe viziera căştii insectele îşi dădeau sfârşitul obştesc una cate una… Aşa am ajuns ca la finalul drumului sa am neamuri întregi de muşte, albine, ţânţari, împrăştiate pe tot costumul. Insa pe departe cea mai şmecheră a fost o musca care a intrat in casca si a coborât la Feteşti, la realimentat. Nu cred ca a depăşit in viata ei un Q7... (parcă o vâd cum le arata degetul la melteni :D)

In Mamaia am ajuns la fix! Adică fix când am întins cearceaful pe nisipul bătătorit a început să plouă… Tocmai trăiam un mare deja vu! (in urma cu 2 week-end-uri scenariul a fost identic). Nu las mâhnirea să mă cuprindă şi cum stăteam în ploaie şi urmăream cum oamenii îşi strângeau catrafusele şi topa în hoteluri/terase mă trăsneşte ideea sinistră: Auzi... da noi unde dracu dormim la noapte că văd ca ăştia strând şezlongurile?!

Aşa începe căutarea. Chiar daca perioada asta nu face parte din sezon, litoralul este full. Full de şantierişti, ruşi, chinezi, ce vrei tu! Asta nu da bine in calcule… Toate hotelurile de 2-3 stele erau full! Si garantez pentru informaţia asta pentru ca le-am luat la rând începând de la Rex până în capătul opus. Însă nu şi un anume hotel... ridicat la rangul de o stea! Insă, dacă ar fi pe bune, cred că numai cuiul de care au agatat steaua işi merită calificarea. Preţ: 95 ron pe zi. Superb!

Sar în „dus” (o încăpere în beznă cu chiuveta şi un cap de duş separat printr-o perdea de camera). Trag perdeaua jegoasa şi perdeaua reacţionează: sare la gatul meu cu tot cu galerie. Eram atât de sictirit încât nu mai conta… Pun gelul de dus pe chiuveta care in aceeaşi secunda iese din perete, fix in braţele mele. Fiind un gentelman prin definiţie, am aşezat-o la loc cu o delicateţe demna de invidiat. După care mi-am ţinut respiraţia si am părăsit scena ca o balerina. Nu am mai avut curaj sa dau drumul la apa… (asta după ce am observat ca in aproprierea mea era o priza care sigur s-ar fi udat de la dus. Cât de ingenios trebuie să fi să montezi priza lângă duş?!)

Hai la masa! Ajungem in prima faza la o terasa/restaurant la care abia după ce am stat 30 de min ca fraierul la masa, am observat că in spatele terasei care părea a fi cu servire (asta după preturi) era o mare coada pe sistemul „împinge tava”. La a doua terasa ocupând singura masa libera de la intrare, toţi care intrau isi scuturau umbrele fix pe spatele meu si in ciorba prietenului.

Despre preturi. Mamaia nu este o staţiune exclusivista, chiar daca majoritatea cluburilor din Bucureşti încearcă sa impresioneze prin investiţii susţinute. Aici vin aceeaşi oameni, oameni care muncesc fie in industrie, fie in domenii cu grad mic de pregătire. (Mai pe fata: mulţi ciobani, ţăruşi, capşunari etc.!)

Un mare procent din clientela o reprezintă copiii acestora care. din greşeala. interpretează mersul in club la mare drept o fiţă maxima. Oare sunt singurul care crede ca discotecile pe nisip aveau „aroma” lor? Si chiar nu mă identific cu rusticul din Vama Veche… Si mie imi plac moderniştii Tiesto, ATB, David Guetta, Fedde Le Grand etc.

Problema este ca preturile sunt exagerate si singura justificare pe care o primeşti este ca „eşti la mare tătică!... nu pe Tineretului”. Pai la un calcul simplu, în aceeaşi bani asiguri transportul , cazarea, mâncarea şi distracţia în Spania, Italia, Grecia, Bulgaria, you name it! Iar plaja si apa… ohhhh… Si cine a mai fost cunoaşte si calitatea serviciilor oferite. Dar aşa e romanul vita tembelă, sapă singurel groapa.

A doua zi a fost loc de soare, plaja acceptabila şi cu puţin noroc am prins libera şi o umbrelă de trestie. De mâncat am mers în Constanta la plecare unde majoritatea se duc la Scoica să vadă broaştele în timp ce molfăie la pizza... eu prefer recent descoperitul Colonadelor (care are şi el ţestoase) pentru ca-mi place terasa şi mâncarea e pe gustul meu, plus ca vezi si portul Constanta.

La plecare, dornic sa ajung cat mai repede ca sa nu mă prindă noaptea pe drum, cascadoria cu gazul la blana s-a repetat. Insa datorita asfaltului încă fierbinte, combinat cu căldura emanată de motor, partea frontala a picioarelor mele, de la genunchi pana la glezna, stătea cuminte asemenea unui pui la rotisor, pârlindu-se de mama focului.

Nu am sesizat acest lucru decât când am ajuns in Bucureşti si la primul semafor când am dat sa pun piciorul simţeam ca mă tine ceva… era pielea mea deja crocanta… Pe aceasta cale ţin sa mulţumesc inventatorului cremei de galbenele… a făcut o treaba data dracu!

Ventilatorul din Carrefour in aceasta secunda pare a fi cea mai buna investiţie făcuta vreodată!

Aşa ca am primit confirmarea: litoralul romanesc nu mă vrea! … Este OK, pentru ca nici eu nu-l mai vreau!

„Maimu’, to the airport!” :D

PS: O singura satisfactie am: nu am dat bani la bariera din mamaia! Motoretele nu au numar in fatza si nu avea cum sa stie daca sunt din NewYork sau Constanta... Doar ce s-a auzit din ghereta: "bhaaaa, fi atent ca a mai scapat unu! " ca eu eram deja la Aqua Magic :D

"Totul este sub control!"

Întotdeauna plecam de la premiza ca in viata exista un echilibru. Nimic mai adevarat. Cumva universul are cate ceva planuit pentru fiecare din noi insa, din pacate, nu sunt toate de bine… ca sa vezi… :)

Astazi m-am trezit cu o voie buna cum nu am mai experimentat de secole, insa din graba nu mi-am mai verificat horoscopul… pe la ora 10 eram up and running, la capacitate full. Pe ordinea de zi aveam ceva task-uri simple, pentru care îmi făceam curaj de câteva zile bune. Cel mai importanta sarcina era repararea receiverului de satelit. Eu mi-am promis ca nu ma mai bag in domeniul electricii, prea multe experiente "electrizante"...

Nu stiu cat ar mai fi rezistat a mea mama fara TV, deja observam ca incepuse sa faca lucruri care nu erau la locul lor, ceea ce m-a speriat teribil (...incepuse sa calce, sa spele, etc. :D). Cine stie cat mai dura pana ma punea la curatenie… (…ma stiu pe mine fara internet)

Sar pe moto, tzopa pana la Universitate cu receiverul vechi in “portbagaj”, infrunt caldura de 2 lei care a devenit mai enervanta decat maimutzele de la volan insa in timpul in care le spuneam prin casca “To the airport!” ajung deja la SpringTime. Parchez moto, o asigur cu un lacat pe roata din fata si ma tirez in magazin.

Aici o plictisesc amarnic pe vanzatoare cu intrebari de genul “Dar… o sa mai prind Romantica?”, “Ce s-a mai intamplat in Inima de Tigan?”, “daa…. dalea’ xxx mai vad? …ca se mai uita maicamea…”. Asta pana cei de la service fac borderoul de intrare pentru receiver si-mi dau unul nou. Intr-un final totul se rezolva iar eu ma duc fericit la moto.

Receiverul nou, fiind in cutie nu intra in topcase asa ca l-am pus pe sea, cu plasa de bagaje, eveniment care m-a debusolat putin, intrerupandu-mi ritualul de desecurizare a motorului.

Genul impresionist este departe de mine, sa fiu in centrul atentiei, sa ma fac remarcat. Insa am o boala anume pe scuteristi, cei care prin protectie moto inteleg ochelari de soare si atat. Soarele este cel mai putin nociv in ecuatia asta. Ideea este ca in preajma mea a aparut un scuterist care incepuse sa saliveze intens la motorul meu. Am zis, asta e momentul sa-l impresionez pe cocalar, sa ii arat eu ce inseamna motociclismul! Sar pe moto ca un Terminator, pornesc motorul, il turez puternic de isi trageau mamicile copii mai aproape de la 200 de metri, si bag in viteza.

In timp ce eliberam mai sportiv ambreajul un scenariu demn de filmele horror lua nastere: “… oare am dat jos lacatul de pe roata din fata?!!!”. Nu stiam ca un caucic poate avea atat de multa aderenta pe asfaltul moale… Din frana surprinzatoare, am ajuns calare pe ghidon cu capul spre roata si ochii in far.

Nu a durat mult pentru ca in pozitia asta este cam greu sa-ti recapeti echilibrul asa ca moto a inceput sa se incline, la inceput suav precum o balerina apoi… ca Titanicul. Eu incep sa ma mulez usor pe asfalt si motorul dupa mine (200 kg). Raman putin timp cu piciorul blocat sub rezervor insa reusesc sa ii iau contactul la motor.

Este foarte ciudat fenomenul atunci cand esti pus intr-o situatie de genul asta, dar totusi vrei sa para altfel in ochii celor ce te urmaresc in acele secunde cu priviri de zoo. Prinzi puteri ca o femela care-si apara progenitura de la pericol. Drept urmare, ma ridic de sub motor asemenea lui Superman, il ridic si pe el cat ai zice “pisi”, bag un zambet celor din jur pe stilul “mi se intampla zilnic… un fleac”, ma duc subtil si desfac lacatul fara ca cei din jur sa se prinda de motivul cascadoriei mele. In tot acest timp scuteristul ranjea ca boul impreuna cu cativa taximetristi si jumatate de statie, insa a fost un finut… pentru ca eu as fi ras ca o hiena drogata!

Scutur receiverul de praf, sar iar pe moto si cand sa pun picioru sa bag in viteza… nimic acolo… Ma uit in jos si raman ca la teatru: scarita de la schimbator se rupsese si ramase infipta in asfalt. Apelez iar la ranjetul de “totul este sub control!”. Culeg gentil scarita de pe jos si bag componentele in buzunar, reusesc intr-un final sa o bag in viteza si “degaje” zona… In tot acest timp contactul vizual a fost evitat la maxim...

Nu m-am oprit pana in fata blocului, unde, un bilant tragic, in traducere directa "200ron de reparatii". Nu stiu de ce dar vorba „cand esti prost, platesti!” nu ma mai alina… o fi devenit o stare de fapt? :))

Ohh well… life sometimes sucks :D
Probabil blestemele Militiei Romane incep sa prinda contur… :))

Astept cu interes versiunea sportiva a modelului din poza ...

Motoretistul turbat 3 - 0 Poliţia Română

Warning: text mult şi posibil plictisitor!

Un scurt update despre meciul care se tot desfăşoară între mine şi "organ". De data aceasta s-a jucat în deplasare. (Localizare: Splai, direcţia Izvor - Unirii.)

Scenariul este următorul:
Ora 2 noaptea, motoretistul din punctul A se află în căutarea unui anume club in loc B iar pentru ca deja eram întârziat bine am zis să măresc ritmul.
(nu este vina mea că fac parte dintr-o familie de întârziaci maniaci - este scris in ADN. Cu siguranţă există motive independente de mine care duc la producerea acestui efect aşa că în loc să mă certaţi... iubiţi-mă aşa! :-* :D )

Forjă, forjez = vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese.
... după mine Forjă = motor turat excesiv, peste limita utilului cât si a bunului simţ în încercarea de a mări doza de adrenalină şi impresie artistică.

Părăsesc semaforul de la Izvor ca un maistru pokemon forjator ce sunt, mai pe o roata, mai cu drift, fiind puţin enervat. Un Logan ce stătea fix în curul meu de aproape ii simţeam farul cum îmi bronzează stiksurile păroase (însă drepde, da! :)) ). 40 - 60 - 75 si am luat ochii de pe ceas însă am cam uitat mana în gaz, spre ruşinea mea... Strada era liberă, mai ceva ca in pozele antice, când pe asfalt nu călcau decât Dacii.

Cu 100 de metri înainte de semaforul de la Calea Victoririei cu Splaiul, pe partea dreapta, este o clădire in construcţie care este împrejmuită de grilaje de tablă. Cum mergeam eu ca o zână, "liniştit", hopaaa!! după gardul acela apare ceva reflectorizant în pas alergător. În mintea mea inocentă nu îmi închipuiam că nu poate fi decât un gunoier care traversează aiurea dar cu tendinţe sinucigaşe căci mă apropriam cam repede de el iar frânarea de urgenţă nu prea o stăpânesc.

Mă opresc foarte aproape de el, cu o frână atât de violentă încât mi-au căzut ochelarii de soare ai căştii pe ochi. (nu mai vedeam nimic) Extrem de enervat încep să zbier spre direcţia în care întrezăream reflectorizantul:
" - bha omhule eşti cretin!!!?
- Unde mâni mă aşa?! Actele la control!"

M-am panicat atât de ciudat încât mi-a scăpat mana de pe ambreaj şi motorul mort. Paranoia prinde contur... (vai să-mi f una că asta nu e gunoier!) Duc mâna la cască şi ridic ochelarii cu teamă: "- Haooooleooo ! sunteţi gabor... ăăă, poliţist! Mă scuzaţi. semănaţi cu un gunoier..." (nu a râs, deci nu a gustat glumele...)

Mă uit în dreapta după clădire unde erau traşi frumuşel încă vro 3 motorişti şi o conservă, unde mă invită şi pe mine să o duc... Ca să nu sperii peştii, bineînţeles. :) (shit, e groasă... situaţia :D). Caut repede în arhivă şi nu găsesc decât faţa de inocent, bună şi asta!

" - Dar ce s-a întâmplat şefu că eu mergeam normal?!
- Păi stai să vedem ce înseamnă normal la tine:... chhh chhh Comunicaţi viteza pentru moto chh... chhh moto a avut chh ..40 km/h ... chhh". (Asta am auzit eu cu casca pe cap...)
- Pai şi ce, nu este bine?! zic eu mai vizibil mai relaxat...
- Trebuia mai mult? 140 de km/h sunt suficienţi să rămâi fără carnet! Zice el cu o satisfacţie murdară pe faţă...

Whhhaaaaaaaaaatttttttt!!!!!! ohhhhh, I’m deeply fucked! Morcovul şi-a luat având, intrând de data asta cu tot cu iepure şi vânător. În aceste momente nu poţi de cât să pui mâna pe telefon iar pe sistemul românesc: start makeing calls bitch! Problema mea este că nu ştiam pe absolut nimeni pentru damage control iar ora 2 noaptea nu este cel mai potrivit moment al zilei. La ora aceea unii îşi "arestează" nevasta... :D

Deja mă vedeam cum aştept limousina (RATB), cum am să mă rog de oameni să-şi ia călcâiul de pe degetele mele, cum o să stau ca şerpii storcit de pensionari la aerisirile autobuzelor, halucinând de la inevitabilul miros de transpiraţie... Mai că îmi venea să mă pun în genunchi şi precum un păcătos nenorocit, cu lacrimi in ochi, sa cer iertare zeilor.

"Chhh chhhhhh!! Florine! Vezi mă că lu' ăla cu moto nu i-am prins numărul!! chhhhhh"

Probabil cunoaşteţi feeling-ul acela de la BAC, când te duci sa-ţi vezi notele la avizier, şi la unul din ex ai cam dat zbârci, crezând că vei pica. În tot acel timp ai fantezii şi speranţe că poate totuşi viaţa nu este atât de crudă şi că ai luat nota necesară. Când ţi se confirmă acest lucru sentimentul este de bucurie pură, brută, şi este corelată cu o altă senzaţie de eliberare. Eu reacţionez diferit every time... Replica mea:

"Bine mhaăăăăăăăă să moară calu!!! Să-ţi trăiască familia ta!!!!" ...după care pup maşina de politie fix pe girofar, ştampilă însoţită de o gesticulaţie a la Elvis :D (din haita de motorişti oprită de gabori se aude unul mahnit "bha esti nebun... eu aveam 75 la ora..."

Gaborul se uita la mine total siderat ... Nu cred că mai văzuse o asemenea reacţie în viaţa lui însă ştia că este legat la mâini... Eram free!!!

"- Ia uite la el, ce se bucură animalu'... Mare bulan ai!!! Colegul nu prea ratează numerele... De data asta scapi doar cu un avertisment (adică fix nimic)!"

Cât timp a completat foaia aia nu reuşeam să-mi şterg rânjetul de pe faţă şi se vedea în nervozitatea cu care redacta avertismentul că nu îi convine situaţia. Văzând că îi scap printre degete apelează la ultima redută: să mă ia la sentiment. Aşa că pe durata completării formularului, încercând să nu se repete, îmi explica cât de norocos sunt şi cam câţi bani aş fi dat în mod normal "peste 6 milioane"... însă eu: "da, îmi dau seama! este extraordinar... ufff, cat bulan... sper să nu mă mai prindeţi, pe picior greşit :D" dar fără nici o intenţie vizibilă de a scoate portofelul.

Iau actele într-un final, îi salut pe ceilalţi năpăstuiţi ai soartei şi sar pe motor. Prind fix semaforul de acolo pe roşu. Mă uit scurt in oglinzi şi văd cum toţi cei 3 gabori se uitau după mine cum urmează să plec.

Verde! Bag tacticos 1-a, plec ca un pensionar anemic. În tot acest timp trăgeam priviri scurte în oglinzi să văd dacă încă mă privesc. Într-un final se întorc la treaba lor iar eu la a mea, fix după curba de la tribunal. :D Inferioară 4->2 si zzzzzzzzuuummmmmmmmm!!!!

Nu pot decât să bănuiesc replica lor:
" - Ieşiţi-ar copiii tremuraţi! Du-te tare pokemoane'!"

Un singur lucru l-am priceput din povestea asta: mare bulanul frăţică! M-am liniştit de tot!

PS: A fost bestial în club!

Am fost atins...

Pe la ora 4 pm, politie şi jandarmerie la greu pe traseul splai- Romanâ-Unirea- Alba Iulia însă nu am înţeles în urma cărui eveniment era nevoie de atâta mobilizare… Bush ar fi fost invidios…

Totul este mai nebunesc când este lună plină dar când este însoţită de stele situaţia este uşor diferită. (cred că sâmbătă a fost exact această situaţie).

În urma unei incursiuni pe malul lacului Herăstrău cu o prietenă, avand la dispoziţie până şi pătură, cărată de mine prin tot oraşul pe motor, soseşte si inevitabilul moment al evaporării spre casă.

Procesul îl cunoaşteţi… casca pe cap, pătura securizată cu plasă de bagaje si ţop la drum! După 5 minute îmi dau seama că trebuia să-mi sun sora să văd pe unde umblă (era 1 noaptea iar eu trebuia să ajung prin club însă nu mă mai ţineau curelele). Trag motorul pe dreapta aproape de clădirea Orange din Victoriei şi sun de câteva ori însă sora nu auzea telefonul. În tot acest timp observ pe trotuar un gagiu, mai funky îmbrăcat, pe la vro 22 de ani care se concentra pe o hartă… imaginea îmi era clară: pierdut în centrul Bucureştiului la ora 1 am.

După ce vede că termin cu telefonul se îndreaptă mai timid spre mine. (eram printre singurele persoane pe o rază de 300 de metri, ciudat pentru ora aia, sâmbăta) Mă întreabă cum poate ajunge în câteva locaţii printre care şi Gara de Nord. Văzându-l mai pierdut în spaţiu am zis că tot fiind destul de aproape gara, pot face un scurt ocol sa-l duc acolo, lucru care probabil nimeni nu l-ar face pentru mine.

Zis şi făcut! Îi dau să ţină pătura în braţe şi îi ţin un scurt instructaj pentru cum să stea mai lipit de mine ca să nu ne oprească poliţia căci nu aveam cască si pentru el.

Pornim… Gagiul deja îşi lua taskul de a se ţine bine de mine în serios. Mă strângea de piept ca atunci când nu ai mai văzut pe cineva drag de foarte mult timp. Zic, ok, probabil iî este frica de motor (pasagerii mei ştiu de ce, şi totuşi în inconştienţa lor încă se mai suie pe motor...), aşa că o las mai încet. Nimic nu se întâmplă, omul se tine bine… Mai pe la jumătatea drumului cred că era deja mai relaxat pentru că la un moment dat îmi pune una din mâini pe pulpa piciorului însă nu am sesizat exact faza, ştiu doar că am simţit ceva cald şi când m-am uitat era creanga lui pe pulpa mea, relativ aproape de râmă. Ohhh…. Ok…. Probabil nu îşi dă seama că e aproape să facă o extragere de bingo dacă mai mişcă mânuţa o secundă. Nu mi se potriveşte vorba “Daca nu sunt la coadă la pâine, căutaţi-mă la ouă!” aşa că turez scurt dar violent motorul şi meseriaşul trage mâna, speriat cred, repede pe pieptul meu (precizez că nu aveam geaca moto ci un sacou foarte subţire cu tricou, prin care îmi contabiliza cu uşurin’ă “pătrăţelele” :)) ).

Ajung la destinaţie şi opresc ca să coboare. În timp ce se debarca îmi vine idea de a-l întreba cu ce ocazie prin Bucureşti la care adaug şi o glumă născută în urma frustrărilor trăite pe drum:

“- Ce te aduce pe meleagurile Bucureştilui? Nu cumva gay parade…”

(răspunsul avea să-mi înfigă un nod multiplu în gât urmat de un moment de rătăcire şi neuron paralizat)
“- DA! Cum ţi-ai dat seama?!?”
“- Nu ştiu…. poate că salivai ca în Alienu’ la ceafa mea!?”


… Nu ştiu când i-am smuls pătura din mână însă motorul meu parcă nu a tras niciodată atât de tare! În 4 secunde eram la 120km-h şi trecut pe un semafor foarte roşu cu o pătura pe piept ce flutura precum mantia lui Superman.

Nu sunt homofob dar... nu cu mine tati!

La scurt timp primesc un sms de la o prietenă care îmi spunea :"Stii de ce era atâta poliţie... a fost gaz parade..." ... No Shit!!! :)))

Şi acum parcă îi mai simt creanga lui cea gay pe piciorul meu… Însă mă închin la zei pentru că nu am apucat să simt şi altceva prin alte locaţii cu sens unic!


Mos Crăciun Gay :|