luni, 22 septembrie 2008

“Glam” + Shaworma = Momente magice

Pe ultima sută de metri a verii, adolescentul din mine simţea nevoia de ceva zgâlţâială în club aşa că în acest laitmotiv, week-end de week-end, nopţile mele s-au topit pe rând în ritmuri de House. Unele complet virgine mie, altele ştiute încă din vremea în care mă rugam la zeul Hormon pentru ceva păr pe piept.

Am început de încălzire prin cluburi precum Maxx, Twice, Armada, Suburbia, Cafeneaua Actorilor, etc.…

Rezumatul arată cam aşa:
Maxx: loc monopolizat de ţărani şi nu folosesc sensul figurat…, muzica proastă, animatoare ok dar care nu o animă nici măcar pe femeia de serviciu.
Twice: ţigani şi impresionişti (nu pictori…)… muzică relativ slăbuţă…
Suburbia & Fire: club frecventat parcă de aceeaşi oameni… toţi parcă se cunosc, muzică mai spre rock, underground, nu toţi sunt la zi cu revoluţia tehnică: în speţă săpunul.
B52: … nu am apucat să intru, trebuia să stau o oră la coadă. Dar populaţia părea un pic mai evoluată faţă de cea de mai sus.
Armada: oameni normali, te poţi simţi ok chiar şi în situaţia în care îţi pluteşte ceva vâscos în băutură…
Cafeneaua: (după 12 devine dansantă treaba la subsol de ţi se amestecă salata singură în castron, pentru cine nu ştie) O distracţie care mie îmi pare un pic mai intimă şi totuşi nu tinde spre a fi bătrânească, muzica pe toate gusturile. Preţuri, cred ca acceptă si bonuri de masă….
El Grand Comandante: muzica precum numele, oameni ok, preţuri de supermarket dar poate devenii plictisitor dacă nu ai un anturaj mai animat.
… şi încă câteva care nu meriţă nici macar meţionate.
The rooms: tinde spre fiţe şi reuşeşte însă nu am înţeles niciodată când trebuie să mă duc ca să pot dansa.

După toate cele a urmat o binemeritată pauză de recuperare a nopţilor distruse, mai ales pentru a permite cearcănelor să se retragă şi ceva perfuzii pentru portofel. (în aşteptarea salariului bineînţeles)

Valul doi a venit complet năucitor, începând cu un club destul de cunoscut vouă Krystal… apoi clasicul Bamboo.
Krystal & Bamboo. Totul începe aşa: „Nu ai masă? Esti sclav!”. Un contrast năucitor între tineri cu fiţe proaste puşi pe impresionat şi moşi libidinoşi care şi-au uitat vârsta (Gerovitalul acţionează şi asupra memoriei, ceva drogati, domnişoare dornice de fotografiat la baie cu telefonul, fetiţe la produs, mai multe fetiţe la produs, … numai lume bună, scoruri pretenţioase, muzica în funcţie de DJ-ul invitat. Păcat de idee şi munca pentru realizarea locaţiei.

Nimic parcă nu putea să-mi satisfacă gusturile în privinţa muzicii, localnicilor, preturilor. Asta până când la invitaţia unui prieten am vizitat cateva locaţii noi.

Cred ca majoritatea oamenilor mai plimbăreţi ştiu Bonton-ul (Maria Celest) din Herăstrău, de lângă Fitze. Aici pe timpul verii distracţia este de top, muzica au nimerit-o de cele mai multe ori. Lume sociabila chiar dacă se vrea a fi o locaţie de fiţe, scorurile acceptabile. A urmat Fratelli… Zic wow! Asta este! Muzica total pe gustul meu, oameni din aceeaşi recoltă cu mine (the 80’), puşi pe distracţie iar după ora 2 majoritatea reprezentantelor sexului feminin sunt deja abţiguite bine, devenind mult mai sociabile

Recent am hotărât să revizitez Fratelli în scopul de a consuma acea dorinţă nestăvilită de „Glam”. Aşa că la invitaţia unei bune prietene am zis “…ştii că am să întârzii ”.

Toate bune şi frumoase, reuşim să ne întâlnim într-un final pe la 2 noaptea, ajungem în Fratelli pe la ora 3. Clubul totuşi full. Am mers cu maşina prietenei pentru că nu era treabă de moto iar în urma experienţelor trăite de ea cu parcarea am parcat titi-ul mai sus de club, spre bulevard. Până în club drumul este… de căruţă este finuţ spus (Bamboo aceeaşi poveste). Vizualizaţi domnişoare aranjate boboc, pantofi cu toc, etc., pe un drum de ţărână presărat cu basculante ce ridica praful la nivelul dinţilor. Până la intrarea în club mă tot gândeam cum ar arăta acel drum dacă ar băga o ploaie rapidă.

În club nu ştiu ce s-a întâmplat dar din cauza aglomeraţiei distracţia mi-a tras ţeapă . Când începeam să dansez, ba loveam sau eram lovit, mi se lipeau serveţele de talpă, călcat, fum în ochi … Parcă nu aşa strălucit precum în alte dăţi, la bar nici nu am ajuns. La un moment dat văd un scandal la toaletă, probabil pe hârtia igienică , dar participanţii ies afară si nu văd continuarea însă am aflat a doua zi că s-au luptat în săbii şi paloşe … Buuunn, vine momentul plecării.

Din seria “de ce ţi-e frică, de aia nu scapi!…”, ţineţi minte gândul legat de ploaie? ehhemmm!!! Ploaie bha nene, super-rece, super-de-rahat. Bing-bang printre copaci şi o pornim precum Indiana Jones pe drumul neiluminat, acoperit de băltoace pline ochi de noroi. În fiecare taxi care pleca plin de cluberi se vedeau zâmbete ce afişau un amuzament sinistru. Ajungem la maşină într-un final, rupţi de frig şi de ploaie, cu picioarele de parca veneam de la prăşit porumb.

Se ştie că micile plăceri ale vieţii nu vin niciodată singure. În momentul plecării se aude un sinistru “fâssssssssss!!” … (nu eram eu porcilor…). Deja mă rugam să nu fie ce cred eu. Dacă-l prind pe Murphy îi rup mâinile cu care a scris legile alea! Fix cum am ieşit pe bulevard se simţea deja că maşina merge ca în The Flinstones, deci pană de cauciuc (afară ploua mult mai serios). De lăsat maşina acolo nu prea se punea problema iar eu fiind singurul calificat în a schimba roata nu stau pe gânduri. Tragem maşina mai la lumina însă cu roata lângă o băltoacă cu o forţă nebănuită, mereu aveam măcar un picior în ea.

Sar pe roată cu toate cele, dau jos roata spartă (deja tremuram teribil), potrivesc rezerva, dar de la tremuratul incontrolabil nu mai nimeream găurile de la prezoane (şuruburi) ceea ce nu dădea prea bine în ochii prietenei…. (Nu prea am probleme cu nimeritul cavităţilor dar acum chiar mă simţeam handicapat). Pun coarba să strâng prezoanele şi îmi aluneca piciorul pe levier în baltă care ma spala pe faţă cu zeamă de trotuar, gust inconfundabil. Reuşesc într-un final, bag totul la loc în portbagaj şi sar cu milă pe interiorul de piele întoarsă al maşinii.

Nu mai simţeam nimic, dau jos cămaşa care parcă se lua cu tot cu piele şi mă lipesc cu faţa de aeroterma maşinii.

Ce mai, acum pot susţine cu adevărat că m-am umplut de “Glam”… Cred că are sa-mi ajungă pentru anul asta… sau, poate nu… Numai o shaworma târzie ar fi putut să-mi aline suferinţa.

Oare m-am potolit? Hehe… Here I go again.... „ Oare cum o fi in Turabo?”