miercuri, 25 iunie 2008

"Totul este sub control!"

Întotdeauna plecam de la premiza ca in viata exista un echilibru. Nimic mai adevarat. Cumva universul are cate ceva planuit pentru fiecare din noi insa, din pacate, nu sunt toate de bine… ca sa vezi… :)

Astazi m-am trezit cu o voie buna cum nu am mai experimentat de secole, insa din graba nu mi-am mai verificat horoscopul… pe la ora 10 eram up and running, la capacitate full. Pe ordinea de zi aveam ceva task-uri simple, pentru care îmi făceam curaj de câteva zile bune. Cel mai importanta sarcina era repararea receiverului de satelit. Eu mi-am promis ca nu ma mai bag in domeniul electricii, prea multe experiente "electrizante"...

Nu stiu cat ar mai fi rezistat a mea mama fara TV, deja observam ca incepuse sa faca lucruri care nu erau la locul lor, ceea ce m-a speriat teribil (...incepuse sa calce, sa spele, etc. :D). Cine stie cat mai dura pana ma punea la curatenie… (…ma stiu pe mine fara internet)

Sar pe moto, tzopa pana la Universitate cu receiverul vechi in “portbagaj”, infrunt caldura de 2 lei care a devenit mai enervanta decat maimutzele de la volan insa in timpul in care le spuneam prin casca “To the airport!” ajung deja la SpringTime. Parchez moto, o asigur cu un lacat pe roata din fata si ma tirez in magazin.

Aici o plictisesc amarnic pe vanzatoare cu intrebari de genul “Dar… o sa mai prind Romantica?”, “Ce s-a mai intamplat in Inima de Tigan?”, “daa…. dalea’ xxx mai vad? …ca se mai uita maicamea…”. Asta pana cei de la service fac borderoul de intrare pentru receiver si-mi dau unul nou. Intr-un final totul se rezolva iar eu ma duc fericit la moto.

Receiverul nou, fiind in cutie nu intra in topcase asa ca l-am pus pe sea, cu plasa de bagaje, eveniment care m-a debusolat putin, intrerupandu-mi ritualul de desecurizare a motorului.

Genul impresionist este departe de mine, sa fiu in centrul atentiei, sa ma fac remarcat. Insa am o boala anume pe scuteristi, cei care prin protectie moto inteleg ochelari de soare si atat. Soarele este cel mai putin nociv in ecuatia asta. Ideea este ca in preajma mea a aparut un scuterist care incepuse sa saliveze intens la motorul meu. Am zis, asta e momentul sa-l impresionez pe cocalar, sa ii arat eu ce inseamna motociclismul! Sar pe moto ca un Terminator, pornesc motorul, il turez puternic de isi trageau mamicile copii mai aproape de la 200 de metri, si bag in viteza.

In timp ce eliberam mai sportiv ambreajul un scenariu demn de filmele horror lua nastere: “… oare am dat jos lacatul de pe roata din fata?!!!”. Nu stiam ca un caucic poate avea atat de multa aderenta pe asfaltul moale… Din frana surprinzatoare, am ajuns calare pe ghidon cu capul spre roata si ochii in far.

Nu a durat mult pentru ca in pozitia asta este cam greu sa-ti recapeti echilibrul asa ca moto a inceput sa se incline, la inceput suav precum o balerina apoi… ca Titanicul. Eu incep sa ma mulez usor pe asfalt si motorul dupa mine (200 kg). Raman putin timp cu piciorul blocat sub rezervor insa reusesc sa ii iau contactul la motor.

Este foarte ciudat fenomenul atunci cand esti pus intr-o situatie de genul asta, dar totusi vrei sa para altfel in ochii celor ce te urmaresc in acele secunde cu priviri de zoo. Prinzi puteri ca o femela care-si apara progenitura de la pericol. Drept urmare, ma ridic de sub motor asemenea lui Superman, il ridic si pe el cat ai zice “pisi”, bag un zambet celor din jur pe stilul “mi se intampla zilnic… un fleac”, ma duc subtil si desfac lacatul fara ca cei din jur sa se prinda de motivul cascadoriei mele. In tot acest timp scuteristul ranjea ca boul impreuna cu cativa taximetristi si jumatate de statie, insa a fost un finut… pentru ca eu as fi ras ca o hiena drogata!

Scutur receiverul de praf, sar iar pe moto si cand sa pun picioru sa bag in viteza… nimic acolo… Ma uit in jos si raman ca la teatru: scarita de la schimbator se rupsese si ramase infipta in asfalt. Apelez iar la ranjetul de “totul este sub control!”. Culeg gentil scarita de pe jos si bag componentele in buzunar, reusesc intr-un final sa o bag in viteza si “degaje” zona… In tot acest timp contactul vizual a fost evitat la maxim...

Nu m-am oprit pana in fata blocului, unde, un bilant tragic, in traducere directa "200ron de reparatii". Nu stiu de ce dar vorba „cand esti prost, platesti!” nu ma mai alina… o fi devenit o stare de fapt? :))

Ohh well… life sometimes sucks :D
Probabil blestemele Militiei Romane incep sa prinda contur… :))

Astept cu interes versiunea sportiva a modelului din poza ...

marți, 3 iunie 2008

Motoretistul turbat 3 - 0 Poliţia Română

Warning: text mult şi posibil plictisitor!

Un scurt update despre meciul care se tot desfăşoară între mine şi "organ". De data aceasta s-a jucat în deplasare. (Localizare: Splai, direcţia Izvor - Unirii.)

Scenariul este următorul:
Ora 2 noaptea, motoretistul din punctul A se află în căutarea unui anume club in loc B iar pentru ca deja eram întârziat bine am zis să măresc ritmul.
(nu este vina mea că fac parte dintr-o familie de întârziaci maniaci - este scris in ADN. Cu siguranţă există motive independente de mine care duc la producerea acestui efect aşa că în loc să mă certaţi... iubiţi-mă aşa! :-* :D )

Forjă, forjez = vb. I. Tranz. A lucra, a prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece, cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese.
... după mine Forjă = motor turat excesiv, peste limita utilului cât si a bunului simţ în încercarea de a mări doza de adrenalină şi impresie artistică.

Părăsesc semaforul de la Izvor ca un maistru pokemon forjator ce sunt, mai pe o roata, mai cu drift, fiind puţin enervat. Un Logan ce stătea fix în curul meu de aproape ii simţeam farul cum îmi bronzează stiksurile păroase (însă drepde, da! :)) ). 40 - 60 - 75 si am luat ochii de pe ceas însă am cam uitat mana în gaz, spre ruşinea mea... Strada era liberă, mai ceva ca in pozele antice, când pe asfalt nu călcau decât Dacii.

Cu 100 de metri înainte de semaforul de la Calea Victoririei cu Splaiul, pe partea dreapta, este o clădire in construcţie care este împrejmuită de grilaje de tablă. Cum mergeam eu ca o zână, "liniştit", hopaaa!! după gardul acela apare ceva reflectorizant în pas alergător. În mintea mea inocentă nu îmi închipuiam că nu poate fi decât un gunoier care traversează aiurea dar cu tendinţe sinucigaşe căci mă apropriam cam repede de el iar frânarea de urgenţă nu prea o stăpânesc.

Mă opresc foarte aproape de el, cu o frână atât de violentă încât mi-au căzut ochelarii de soare ai căştii pe ochi. (nu mai vedeam nimic) Extrem de enervat încep să zbier spre direcţia în care întrezăream reflectorizantul:
" - bha omhule eşti cretin!!!?
- Unde mâni mă aşa?! Actele la control!"

M-am panicat atât de ciudat încât mi-a scăpat mana de pe ambreaj şi motorul mort. Paranoia prinde contur... (vai să-mi f una că asta nu e gunoier!) Duc mâna la cască şi ridic ochelarii cu teamă: "- Haooooleooo ! sunteţi gabor... ăăă, poliţist! Mă scuzaţi. semănaţi cu un gunoier..." (nu a râs, deci nu a gustat glumele...)

Mă uit în dreapta după clădire unde erau traşi frumuşel încă vro 3 motorişti şi o conservă, unde mă invită şi pe mine să o duc... Ca să nu sperii peştii, bineînţeles. :) (shit, e groasă... situaţia :D). Caut repede în arhivă şi nu găsesc decât faţa de inocent, bună şi asta!

" - Dar ce s-a întâmplat şefu că eu mergeam normal?!
- Păi stai să vedem ce înseamnă normal la tine:... chhh chhh Comunicaţi viteza pentru moto chh... chhh moto a avut chh ..40 km/h ... chhh". (Asta am auzit eu cu casca pe cap...)
- Pai şi ce, nu este bine?! zic eu mai vizibil mai relaxat...
-
Trebuia mai mult? 140 de km/h sunt suficienţi să rămâi fără carnet! Zice el cu o satisfacţie murdară pe faţă...

Whhhaaaaaaaaaatttttttt!!!!!! ohhhhh
, I’m deeply fucked! Morcovul şi-a luat având, intrând de data asta cu tot cu iepure şi vânător. În aceste momente nu poţi de cât să pui mâna pe telefon iar pe sistemul românesc: start makeing calls bitch! Problema mea este că nu ştiam pe absolut nimeni pentru damage control iar ora 2 noaptea nu este cel mai potrivit moment al zilei. La ora aceea unii îşi "arestează" nevasta... :D

Deja mă vedeam cum aştept limousina (RATB), cum am să mă rog de oameni să-şi ia călcâiul de pe degetele mele, cum o să stau ca şerpii storcit de pensionari la aerisirile autobuzelor, halucinând de la inevitabilul miros de transpiraţie... Mai că îmi venea să mă pun în genunchi şi precum un păcătos nenorocit, cu lacrimi in ochi, sa cer iertare zeilor.

"Chhh chhhhhh!! Florine! Vezi mă că lu' ăla cu moto nu i-am prins numărul!! chhhhhh"

Probabil cunoaşteţi feeling-ul acela de la BAC, când te duci sa-ţi vezi notele la avizier, şi la unul din ex ai cam dat zbârci, crezând că vei pica. În tot acel timp ai fantezii şi speranţe că poate totuşi viaţa nu este atât de crudă şi că ai luat nota necesară. Când ţi se confirmă acest lucru sentimentul este de bucurie pură, brută, şi este corelată cu o altă senzaţie de eliberare. Eu reacţionez diferit
every time... Replica mea:

"Bine mhaăăăăăăăă să moară calu!!! Să-ţi trăiască familia ta!!!!" ...după care pup maşina de politie fix pe girofar, ştampilă însoţită de o gesticulaţie a la Elvis :D (din haita de motorişti oprită de gabori se aude unul mahnit "bha esti nebun... eu aveam 75 la ora..."

Gaborul se uita la mine total siderat ... Nu cred că mai văzuse o asemenea reacţie în viaţa lui însă ştia că este legat la mâini... Eram free!!!

"- Ia uite la el, ce se bucură animalu'... Mare bulan ai!!! Colegul nu prea ratează numerele... De data asta scapi doar cu un avertisment (adică fix nimic)!"

Cât timp a completat foaia aia nu reuşeam să-mi şterg rânjetul de pe faţă şi se vedea în nervozitatea cu care redacta avertismentul că nu îi convine situaţia. Văzând că îi scap printre degete apelează la ultima redută: să mă ia la sentiment. Aşa că pe durata completării formularului, încercând să nu se repete, îmi explica cât de norocos sunt şi cam câţi bani aş fi dat în mod normal "peste 6 milioane"... însă eu: "da, îmi dau seama! este extraordinar... ufff, cat bulan... sper să nu mă mai prindeţi, pe picior greşit :D" dar fără nici o intenţie vizibilă de a scoate portofelul.

Iau actele într-un final, îi salut pe ceilalţi năpăstuiţi ai soartei şi sar pe motor. Prind fix semaforul de acolo pe roşu. Mă uit scurt in oglinzi şi văd cum toţi cei 3 gabori se uitau după mine cum urmează să plec.

Verde! Bag tacticos 1-a, plec ca un pensionar anemic. În tot acest timp trăgeam priviri scurte în oglinzi să văd dacă încă mă privesc. Într-un final se întorc la treaba lor iar eu la a mea, fix după curba de la tribunal. :D Inferioară 4->2 si zzzzzzzzuuummmmmmmmm!!!!

Nu pot decât să bănuiesc replica lor:
" - Ieşiţi-ar copiii tremuraţi! Du-te tare pokemoane'!"

Un singur lucru l-am priceput din povestea asta: mare bulanul frăţică! M-am liniştit de tot!

PS: A fost bestial în club!